Vaslui. Un preot român și unul ucrainean au băut până a fost nevoie de intervenția ambulanței

Un preot român și un preot ucrainean au reușit să se înfrățească atât de mult cu băutura încât a fost nevoie de intervenția medicilor. Ambulanța a fost chemată după ce preotul român a leșinat pe stradă din cauza excesului de alcool.

Preotul român ar fi trebuit să-l preia din gara din Vaslui pe preotul ucrainean și să ajungă amândoi la Neamț, însă planul a fost respectat până au ajuns în mașină, unde s-au apucat de băut.

La un moment dat, preotului român i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ. De aceea martorii au sunat la 112″, transmite vremeanoua.ro.

Ambulanța a intervenit de urgență după ce oamenii au sunat la 112 și au anunțat că unui bărbat i s-a făcut rău. Toată lumea a crezut că este vorba de o problemă medicală, dar situația era cu totul alta.

Medicii i-au dat îngrijiri preotului român pentru că acesta a fost preluat într-o stare atât de gravă încât a fost dus la spital, iar doctorii i-au administrat tratament pentru a elimina cantitatea mare de alcool pe care o avea în organism.