Primul sfat primit de un român care a întrebat cât costă o masă în Grecia: ”Nu mai mâncaţi aşa de mult!“.

Cea mai dezbătută temă din acest an pe grupurile de pe Facebook în care se împart experiențe și recomandări de vacanță în Grecia pare să fie cea referitoare la costul mâncării.

Se pare că în această perioadă un cost mediu pentru o familie de trei persoane ar ajunge undeva între 80 şi 150 de euro pe zi. Unii spun că e mai ieftin decât la noi, alţii, că e la fel de scump ca în Caribe şi Mexic.

”Aş fi interesat, cam cât se cheltuie în medie, pentru o familie cu un copil de 3 ani, pentru masa zilnică? Un preţ aproximativ, pentru mic dejun, prânz şi cină”, a întrebat un utilizator pe forumul ”Thassos”.

Primul răspuns a fost sec și cât se poate de dur: ”Nu mai mâncaţi atât de mult”, apoi a întârit ideea că că nu doar vacanța în Grecia este mai scumpă în acest an, ci în toată Europa:

”În primul rând nu mai mâncaţi atât de mult, nu este sănătos şi nici necesară atâta mâncare. Apoi, o masă „mai ieftină” pentru 2-3 persoane (1 copil) este cam 30-38 de Eur.

Sigur puteţi manca şi cu 20 Eur un Giros fiecare. O masă mai amplă nu cred că depăşiţi 50 – 60 Eur. Pe zi aş estima undeva la 80-100 Eur. Însă pt noi de exmplu micul dejun este light *fructe iaurt, masă de prânz mai consistentă, iar cina din nou light, fructe iaurt, nişte paste.

În termeni de costuri este echivalentă cu preţurile din Bucureşti la restaurante ok’is. Grecia ca şi celalte ţări din EU au inflaţie 6-8% plus creşterea combustibilului. Nu a devenit Grecia mai scumpă, toată Europa este mai scumpă”, a scris Dragoş.

Un alt utilizator al forumului a explicat că preţurile variază între 100-120 de euro pe zi:

”Trebuie să-ţi faci o idee că preturile la tavernă diferă în funcţie de zonă. Eu îţi spun din experienţă şi plecaţi încă de când avea piticul 3 ani. La mic dejun mai păcăleşti cu ceva mâncare de la marketing care te va costa aprox 30 E/zi, la prânz copilul trebuie să mănânce, iar masculul va fi recyclebin (ce nu vrea copilul să mănânce mănâncă tata).

50 de euro minim pentru 3 persoane, după care vine seara, unde vei vrea să-ţi procuri o bere, un platou cu carcalaci, minim 50 de euro pentru 3 persoane, grosier, cu 5,6 beri, un frape pe plajă şi 2 mese la restaurant te vei încadra în 100, 120 de euro pe zi, acum depinde de fiecare, eu în concediu nu mă duc să-mi pun soţia să-mi facă sarmale, nu de alta dar mă bate”, a explicat Ionică.

O altă utilizatoare a forumului recomandă cazarea cu chicineta, care permite luarea micului dejun şi chiar a chinei cu produse de la supermarket:

”Hello, noi mereu alegem cazare cu chicinetă. Micul dejun e foarte uşor de procurat, şi un drum la supermarket rezolvă treaba pe câteva zile. La prânz mâncăm pe la ce plajă suntem.

Seara câteodată mâncăm la tavernă, câteodată facem o salată de roşii cu feta şi apoi ieşim la clătite. Sau souvlaki. Adică mâncare stradală care automat e mai ieftină. În funcţie de ce buget ai, te joci cu variantele supermarket vs tavernă.

Îţi zic sincer că şi dacă aş avea buget super mic, tot aş merge în Thassos, chiar dacă asta ar însemna că la 2 -3 zile gătesc o ciorbă sau altceva seara ca să reduc costurile acestea”, a scris Laura.

”Un fel de mâncare complet e undeva între 8-12 euro. Berea 3-5 euro. Suc 3 euro. Apa 1,5 euro. La mic dejun puteţi servi o plăcintă sau să vă cumpăraţi din supermarket. Gyrosul este 3-4 euro. Porţia e mare la mâncare, nu cred că este necesar să cumpăraţi separat copilului”, a precizat unul dintre moderatorii grupului.

Unii utilizatori sunt de părere că Grecia a ajuns foarte scumpă: „Constat că Grecia a ajuns mai scumpă (sau la acelaşi nivel) decât destinaţiile excusiviste gen Zanzibar, Mexic, Caraibe etc”, spune Flavius.

Un alt utilizator estimează costurile meselor pe zi la 60-70 de euro: „Dacă în 2-3 zile ai luat în fugă câte un gyros sau souvlaki de la un fast food la prânz, ieşi şi mai bine”, precizează Viorel.

Un alt utilizator îi recomandă celui care a întrebat să uite de bani şi să meargă în concediu pentru frumuseţile insulei: ”Du-te acolo şi ai să te îndrăgosteşti de Thassos, mănânci la cameră dacă nu ai fonduri. Grecia nu e scumpă, alege cu grijă localurile, ceri meniul şi dacă nu te încadrezi nu comanzi. Drum bun”.

”Iniţial calculasem un buget de cca 100 de euro pe zi, nu aş vrea nici să murim de foame , nici să facem exces, deci cca 100 de euro de familie pe zi ar fi suficient”, susţine Elena.

Un alt utilizator estimează undeva între 100 şi 150 de euro pe zi, cu cheltuielile de pe plajă:„Real probabil e undeva între 100-150 eur pe zi, dacă pui şi cheltuielile de pe plajă, mai o îngheţată + 3 mese, cam aşa zic eu. Mai trebuie luat în calcul că anul acesta au crescut puţin preturile (ca peste tot), aşadar realist aş zice undeva între 120-150 eur/zi. Vacanţă frumoasă tuturor!”