Primar filmat dezbrăcat, în timp ce face avansuri unei tinere căreia îi promite că o angajează – video

0

Primarul comunei Gropeni, judeţul Brăila, este acuzat că prea entuziasmat de cum s-au desfășurat lucrările la congresul liberal, din camera de hotel în care era cazat, ar fi făcut avansuri unei tinere de 20 de ani, promiţându-i un loc de muncă într-una din direcţiile subordonate.

Primarul a fost filmat în lenjerie intimă de tânără, iar aceasta a făcut publică toată conversaţia. Primarul se apără spunând că imaginile sunt trucaje.

Totul a ieşit la iveală, după ce tânăra a dat presei locale mai multe fotografii şi clipuri video în care primarul comunei Gropeni, Stan Malinche, aflat într-o cameră de hotel, în timpul Congresului PNL, îi face avansuri şi chiar îi oferă un loc de muncă în lenjerie intimă.

”Poftim, uite-mă, de sus până jos. Spune acum, corespund sau nu corespund?(…) Tu mai aveai puţin şi mă dezbrăcai de chiloţi în faţa camerei”, spune primarul în clipul video.

Tânăra insistă ca primarul Malinche să-i spună pe ce funcţie publică o va angaja.

”Am spus că începând din momentul ăsta trebuie să ai încredere în mine şi că vom avea o colaborare (…)

Din moment ce ţi-am spus că îmi doresc să te ajut… Nu sunt un om care doar să promit şi dup-aia… Ţi-am spus, să nu crezi că duc lipsă de femei! Ţi-am promis şi eşti probabil printre puţinii oameni din viaţa mea, care am promis că te ajut! (…)

Te pot ajuta să te angajezi, da? E bine? Cu un post de.. ce vrei? Asistenţă socială, da? Nu ţi s-ar potrivi! Cu siguranţă Taxe şi Impozite, Achiziţii Publice, nu ţi s-ar potrivi!

Eu zic că mai bine Asistenţă socială. De exemplu, nu ştiu dacă s-ar potrivi la Rezolvarea petiţiilor, nu ştiu cum se cheamă”, spune primarul, potrivit Jurnalul de Brăila.

După ce cazul a luat amploare în presă, primarul Stan Malinche susţine că imaginile sunt trucaje şi va face plângere la poliţie. Stan Malinche are 61 de ani şi se află la al cincilea mandat de primar.

Spune ce crezi