Primul discurs al regelui Charles. A declarat loalitate, respect și iubire poporului său

Noul rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a ținut primul discurs în calitate de viitor monarh.

Regele a ținut un discurs emoționant și a declarat loialitate, respect și iubire poporului său

Regele Charles al III-lea și-a început discursul cu un omagiu adus mamei sale care s-a stins din viață pe 8 septembrie. El le-a declarat britanicilor că va continua munca mamei sale în sprijinul poporului și va urmări bunăstarea și progresul națiunii sale.

“Vă vorbesc astăzi cu sentimente de profundă tristețe. În descursul vieții sale Majestatea sa Regina, a fost o inspirație și un exemplu pentru mine î intreaga familie.

Regina Elisabeta a avut o viață bine trăită, a promis ceva și s-a ținut de acea primisiune și este deplânsă de întreaga națiune. Acea promisiune de servicu pe viață v-o reînnoiesc astăzi. Impreună cu durerea personală pe care toată familia o simte și pe care o împărtășim cu voi toți din Regatul Unit, avem un sentiment de recunoștință pentru cei 70 de ani în care mama mea regina a servit atâtor națiuni.

A promis că își va devota viața fie ea lungă sau scurtă în serviciul oamenilor. Aceea a fost mai mult decât o promisiune.

In viața ei de serviciu am văzut o iubire pentru tradiție dar de asemenea îmbrățișarea progresului care ne-a făcut măreți ca și națiune. Cum fiecare membru al familiei mele poate confirma, ea a combinat aceste calități cu căldură, umor și o abilitate de a vedea ce este mai bun în oameni. Îmi prezint omagiile și îi onorez viața în serviciul oamenilor. Șiu că moartea ei aduce tristețe și împărtășesc această tristețe cu voi toți.”

Noul rege i-a delegat fiului său cel mare toate atribuțiile pe care le-a avut timp de 5 decenii

Regele a promis că va respecta constituția și că se bazează din plin pe sprijinul soției sale Camilla. Totodată, noul monarh i-a delegat fiului său William responsabilitățile pe care el le-a avut timp de 5 decenii.  Regele nu i-a uitat nici pe Harry și Maghan Markle, cărora le-a transmis dragostea sa părintească.

„Valorile noastre au rămas și trebuie să rămână constante”, a spus Charles al III-lea.

„Atâta timp cât sunt Rege, voi respecta Constituția. Vă voi servi cu loialitate și iubire, așa cum am făcut-o toată viața. Viața mea, sigur, se va schimba”

„Este un timp al schimbării pentru familia mea, contez pe sprijinul iubitei mele soții, Camilla. Am învățat că mă pot baza pe ea”.

„Fiul meu William va prelua responsabilitățile pe care le-am avut timp de cinci decenii. Sunt mândru de el și de Kate, noii prinți de Wales”.

„Vreau să-mi exprim iubirea pentru Harry și Meghan, în timp ce își construiesc o viață în Statele Unite”.

Regele a încheiat mesajul oficial într-un mod extrem de emoționant. I-a mulțumit mamei sale pentru tot.

„Ofer cele mai sincere mulțumiri, din inimă, pentru sprijinul acordat”. „Iubită mama, își mulțumesc pentru tot. Fie ca îngerii să-ți călăuzească calea”.