Părintele Arsenie Boca, recunoscut de mulți români ca fiind Sfântul Ardealului, a lăsat în urma sa numeroase învățături de mare valoare pentru credincioși.
Una dintre acestea conține o profeție despre Crăciun. Iată ce afirma Părintele Arsenie Boca despre cele ce ar trebui să se întâmple în ziua de Crăciun. Pe 25 decembrie, creștinii sunt chemați să reflecteze asupra următoarelor cuvinte pline de semnificație:
„Citire din viața lui Iisus a lui G. Papini. Deci nu e fără semnificație că Iisus S-a născut într-un grajd. Față de sfințenia Lui, lumea e un grajd, în care oamenii au ajuns cu firea ca vitele. Iisus, chiar de la nașterea Sa, ne descoperă trista situație sufletească a omului.”
Semnificația nașterii lui Iisus
Părintele Arsenie Boca subliniază că, deși situația sufletească a omenirii este tristă, Cerurile se deschid și anunță o nouă eră. Păstorii smeriți și magii, învățații vremii lor, vin să aducă daruri pruncului Iisus, recunoscând astfel că odată cu El începe era creștină.
Nașterea lui Iisus are loc nu doar în mod istoric, ci și tainic în fiecare suflet la momentul Botezului. Prin Botez, fiecare om este chemat să devină un „om ceresc”, altoit pe „butucul” firii pământești. Cu toate acestea, Părintele avertizează asupra riscurilor: dacă omul nu susține această „mlădiță nobilă”, ea poate fi sufocată de „lăstarii sălbateci” ai firii pământești.
Alegerea omului: pentru sau împotriva lui Iisus
Arsenie Boca explică că fiecare om ajunge, la un moment dat, să decidă direcția vieții sale. Omul trebuie să hotărască dacă dorește să trăiască pentru Hristos sau dacă preferă să rămână ancorat în propriile slăbiciuni.
„Dacă din această luptă între noi și Dumnezeu câștigă Iisus inima noastră, am câștigat viața veșnică. De cumva biruim noi pe Iisus, asupra vieții noastre a biruit diavolul.”
Pentru Părintele Arsenie, adevărata sfințenie presupune un efort susținut. Este vorba despre o ascultare desăvârșită față de Dumnezeu și de părintele duhovnicesc, o luptă zilnică cu patimile și o lepădare completă de iubirea de sine.
Călugăria și sfințenia
Viața monahală este descrisă ca fiind o cale mai apropiată de Dumnezeu, o „sfințire a firii” care presupune eforturi zilnice și o conlucrare între ajutorul divin și silința omenească. Totuși, puțini sunt cei care ating sfințenia, din cauza slăbiciunilor omenești și a potrivniciei Satanei.
Părintele consideră că mândria este cea mai mare piedică în calea sfințeniei. Izbăvirea de această patimă se obține doar printr-o lepădare zilnică de sine. Printr-o asemenea luptă constantă, omul devine complet dedicat lui Dumnezeu, oferindu-I „toată seva firii sale”.
Concluzia: focul sfințeniei
Arsenie Boca afirmă că apropierea de Dumnezeu aduce cu sine recunoașterea propriei păcătoșenii. Totuși, „Dumnezeu dă grajdului nostru foc, schimbându-l în lumină”. Astfel, smerenia și ascultarea devin fundamentul și culmea vieții creștine.
Părintele încheie cu un mesaj de speranță: orice suflet, oricât de decăzut, poate să-L primească pe Hristos dacă recunoaște starea sa de nedumnezeire și se smerește.
