Psihopatul care l-a incendiat pe Alin, iubitul Oanei Radu, se considera Satana. Dezvăluiri cutremurătoare ale vedetei. “Era nebunul cartierului și…”

Alin, iubitul Oanei Radu, se află în spital, după ce a fost stropit cu benzină și incendiat de un individ care a ajuns pe mâna polițiștilor. Acesta a dat foc casei scării în blocul unde locuia, nu mai puțin de 40 de persoane fiind evacuate.

Arsurile suferite de iubitul Oanei Radu se întind pe 75% din suprafaţa corpului, iar medicii ar fi recomandat să fie transportat la un spital din străinătate.

La opt zile distanță de la incident, Oana Radu a vorbit despre starea de sănătate a iubitului, dar și despre bărbatul care l-a incendiat.

Era nebunul cartierului. Spunea că este Satana. Prietenul meu l-a ajutat mereu, a fost în casă la mama iubitului meu, a mâncat acolo. I-a dat cu o sticlă cu benzină în cap, a explodat şi a luat foc. În dimineaţa aceea s-au întâlnit şi i-a zis, ce faci, mă, te-ai făcut bucureştean? Dar el este un om pe care îl ştii că este nebun şi nu iei în seamă ce zice. Mi-e foarte rău. L-a transferat la Craiova întâi şi apoi cu un elicopter la Bucureşti. Sunt într-o situaţie disperată. Ştiu că dacă ar fi fost aici mi-ar fi spus să lupt“, a spus Oana Radu.

În prezent, Alin se află internat la Spitalul Floreasca din Capitală, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire. Bărbatul este ținut într-un salon special, în așa fel încât să fie protejat de vreun microb din afară. Oana Radu nu l-a mai putut vizita în ultimele zile.

A salvat-o de la moarte!

Relația dintre fosta concurentă de la ”Vocea României” și iubitul ei este una cu totul specială, cu atât mai mult cu cât acesta, cu mai multă vreme în urmă, a salvat-o pe Oana de la moarte. Chiar ea a povestit că a fost la un pas de a-și pierde viața, numai că iubitul ei a avut prezență de spirit și a intervenit la timp. A fost vorba despre un accident de mașină pe care l-a provocat un șofer care venea din sensul opus. În încercarea de a-l evita, Oana Radu și iubitul ei au trecut printr-o experiență șocantă.

Am căzut într-un șanț, daună totală, am lăsat-o acolo. Vreau să vă spun că eu nu am avut decât o singură zgârietură în frunte. Cred că dacă nu era prietenul meu care să sară peste mine și să mă prindă cumva în brațe, cred că nu neparat că muream, dar mă loveam rău. El a avut o problemă la coaste și un deget rupt”, a spus Oana Radu, în urmă cu ceva timp.