Kremlinul, despre faptul că Putin are cancer: ”Ficțiune și minciună”

Publicaţia de investigaţie Agenstvo a publicat o anchetă în care afirmă că  din cauza problemelor de sănătate Vladimir Putin e însoțit în deplasările sale oficiale de nouă medici, înclusiv un specialist oncolog, și a început să apeleze și la medicina alternativă, pentru că face băi în extract de corn de cerb

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a dezminţit informaţiile apărute în Agenstvo, potrivit cărora preşedintele rus, care în luna octombrie va împlini 70 de ani, are cancer, relatează media ruse.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer tiroidian şi ar fi suferit intervenţii chirurgicale legate de afecţiuni oncologice nu sunt adevărate,

Agenţia de presă News.ru, care citează un interviu acordat de Peskov publicaţiei online ”Atenţie: mass-media”, scrie că purtătorul de cuvânt al președinției ruse a catalogat informațiile drept ”ficţiune şi minciună”,

Portalul Lenta.ru citează un mesaj postat pe Telegram de fostul redactor-şef al postului de radio Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, despre care se ştie că are relaţii personale cu Dimitri Peskov, chiar dacă asta nu l-a ajutat ca staţia de radio să nu fie închisă.

”La întrebarea: Înţeleg corect că Vladimir Putin nu are cancer?’, Peskov a răspuns: ”Aşa este!'”, a scris Venediktov, în postarea sa din Telegram.