New York Times. Putin vrea o ciocnire a civilizațiilor. Intră Occidentul în acest joc?

Invadarea Ucrainei de către Rusia a făcut ca Occidentul să devină tot mai unit, însă imaginea creată în jurul conflictului, ca unul între civilizații, face ca restul lumii să nu se alăture sancțiunilor, se arată într-o opinie publicată de New York Times.

Analiza este semnată de jurnalistul Thomas Meaney, care scrie regulat despre politica externă a SUA în publicații internaționale precum ”New Yorker”, ”London Review of Books” sau ”Le Monde diplomatique”. Meaney are un doctorat în istorie și predă la Universitatea Humboldt din Berlin.

În articolul publicat de New York Times, Meaney avertizează că Occidentul începe să folosească tot mai mult logica lui Putin și spune că este nesăbuit să credem că din haosul economic cauzat de sancțiuni va apărea un lider rus pe placul Vestului.

___________

După invazia rusă asupra Ucrainei, Occidentul a devenit tot mai unit. Naționaliștii polonezi și birocrații Uniunii Europene sunt deodată frați. În SUA, republicanii și democrații au lăsat diferențele lor deoparte în fața unui inamic revenit din Războiul Rece: un imperiu al răului care mărșăluiește prin Europa.

Invazia rusă este echivalentul unei resuscitări pentru NATO. Germania își crește bugetul militar, iar Turcia – care a făurit anterior alianțe tactice cu Vladimir Putin – a furnizat drone Bayraktar către Ucraina și a închis strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru vasele ruse.

Unificarea Europei este reală, dar într-un paradox crud, mai scrie Meaney. Coeziunea europeană este posibilă doar prin cuprinderea sa în puterea americană.

Ideea unei Europe autonome geopolitic, care să acționeze diferit de SUA, o viziune istoric apropiată francezilor, devine rapid de nepronunțat.

Cu cât Europa și America își cresc interesele de securitate, cu atât mai puțin Europa își dezvoltă propriul loc în lume.

Dar problema mai mare este că ”Occidentul” unit în lupta împotriva autoritarismului începe să prezinte semne ale logicii lui Putin despre identitate civilizațională și conflict.

Rezultatul poate fi un concurs al escaladărilor, astfel încât cealaltă parte să creadă că existența sa civilizațională este amenințată. Asta pentru că agresiunea lui Putin a reînviat o altă idee: civilizația occidentală.

După Războiul Rece, intelectualii conservatori americani, precum Samuel Huntington, au reînviat ideea de civilizație vestică pentru a dramatiza modul în care un set de valori era sub asediu de către migranți, teroriști și relativiști morali.

Sfârșitul Războiului Rece trebuia să dizolve diviziunea Est-Vest. Putin însuși a îmbrățișat această idee. Când a venit la putere, a pledat ca Rusia să intre în NATO, care nu a devenit redundant, deși Uniunea Sovietică, adică rațiunea sa de a exista, dispăruse.

Unii chiar își imaginau că Uniunea Europeană va cuprinde cândva Rusia. La finalul Războiului Rece, președintele francez François Mitterand chiar a anunțat ideea unei Confederații Europene, care să includă Rusia, dar nu și SUA.

De asemenea, în perioada sa de început, Putin era văzut pozitiv de politicienii și jurnaliștii occidentali.

Fostul președinte american Bill Clinton l-a caracterizat drept cineva ”cu care Statele Unite poate face afaceri”.

Putin însuși a întors serviciile către Vest în multe moduri. A fost implicat în ”războiul împotriva terorii”, permițând SUA să folosească bazele sale pentru războiul din Afganistan și a eliminat o insurgență ”teroristă” în Rusia.

Dar economia amenința să prăbușească statul, așa că Putin a încercat să salveze sectorul de stat și să sprijine economia.

Pe măsură ce fostele state ale Pactului de la Varșovia intrau în NATO, Putin a trecut la o înțelegere civilizațională a Rusiei în lume: ortodoxia, patriarhatul șovin, antihomosexualitate, dar și o idee a identității ruse care a pornit din Kiev, din Rusia Kieveană, actuala Ucraină, se mai arată în articolul din New York Times.

Ce a făcut Putin reflectă un fenomen prin care economii în curs de liberalizare, dar conduse autoritar, încercau să umple un spațiu ideologic.

Și în China a început din anii 2000 o înțelegere ideologică civilizațională. Aceasta a început să își răspândească noțiunile la nivel global prin Institutele Confucius.

Turcia, sub președintele Recep Tayyip Erdogan, a împins o noțiune neo-otomană, vizând o sferă de influență din nordul Africii până în Asia Centrală, repudiind direct viziunea lui Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern.

În India, premierul Narendra Modi a reluat ideile despre supremația Hindu, glorificând trecutul țării. Pentru el, Hindustan este echivalentul Rusiei Kievene.

În ciuda înfrângerilor de pe teren, Putin a câștigat într-un anumit sens, prin gândirea războiului în anumiți termeni.

Cu cât auzim mai mult despre determinarea Vestului, cu atât valorile liberale internaționale apar ca ideile anumitor oameni dintr-un anumit loc.

Meaney încheie spunând că dintre primele zece cele mai populate țări, doar una – Statele Unite – sprijină sancțiuni economice majore împotriva Rusiei.

Indonezia, Nigeria, India, Brazilia au condamnat invazia rusă, dar nu sunt pregătite să urmeze Occidentul.

Africa de Nord și Orientul Mijlociu se bazează pe Rusia pentru bunuri de bază, de la îngrășăminte la grâu, populațiile din Asia Centrală – pe remiterile din această țară.

Perturbările majore ale acestor rețele nu vor alina suferințele ucrainenilor, mai scrie el.

Meaney susține că ”deși au fost remarcabil de eficiente în înfometarea irakienilor, iranienilor și acum a copiilor afgani” și au satisfăcut apetitul american pentru superioritate morală, sancțiunile moderne rareori au schimbat comportamentul vreunui regim.

Restul lumii nu este îngrijorat doar de mizeria economică, ci și de escaladarea globală între două ”civilizații” care au cea mai mare parte a armelor nucleare de pe planetă.

Putin a ajuns la putere în haosul economic de la finalul anilor ’90. Însă ne grăbim să tragem concluzii dacă credem că din noul haos economic cauzat de sancțiuni se va ridica în Rusia o pasăre Phoenix pe placul Occidentului, conchide Thomas Meaney.