21 C
București
marți, 13 aprilie 2021

Raed Arafat, despre vizitele la părinți și bunici: „Mergem în vizită cu mască, stăm foarte puțin și plecăm”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut câteva recomandări despre vizitele membrilor de familie la părinți și bunici în perioada sărbătorilor de iarnă.

Raed Arafat a transmis că vizitele trebuie să fie de scurtă durată, folosind masca și păstrând distanța.

De asemenea, șeful DSU consideră că ar trebui limitate interacțiunile cu bunicii și părinții iar dacă nu pot fi evitate, respectarea acestor măsuri ar fi calea „de mijloc”.

„Dacă vrem să-i vedem, mergem în vizită cu mască și stăm foarte puțin și plecăm. Dar asta înseamnă cu mască, distanțare, mâini dezinfectate, respectarea tuturor regulilor. Pentru cei care nu pot să amâne aceste întâlniri și să se abțină, poate că aceasta este o soluție de mijloc. Riscul este semnificativ, este serios. Nu este de glumit cu el. Această boală s-a dovedit a fi mult mai mult decât au spus unii la început, că este o simplă gripă“, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat: „Nu vrem să stricăm vacanța nimănui“
Șeful DSU susține că persoanele în vârstă s-ar putea infecta dacă ar fi aduse să stea, pe o perioadă mai lungă, alături de toate persoanele din casă.

„Dacă aduci bunicii de la țară la tine, stai cu ei acasă, cu copii, cu tot, poate că bunicii vor pleca infectați după asta. Trebuie înțeles acest lucru. Nu este o dorință a doctorului Arafat sau a autorităților sanitare sau a oricui să strice vacanța pentru nimeni.

Trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație de anormalitate și care necesită soluții deosebite la acest moment, în speranța că anul viitor vom putea să avem și părinții și bunicii, toți sănătoși lângă noi la sărbătorile de la sfârșitul anului viitor”, a precizat Raed Arafat.

„Crăciun și Anul Nou nu vor fi ca anul trecut“
Șeful DSU apreciază că inclusiv Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă reuniuni de Crăciun și Anul Nou în care membrii familiei să poarte mască, dacă nu sunt contacți obișnuiți.

„Ne așteptăm la o colaborare și la o înțelegere din partea oamenilor ca acest sfârșit de an, Crăciun și Anul Nou nu vor fi ca anul trecut și nu trebuie să fie ca anul trecut, decât ca să petrecem în familie și să fie lumea între ei, dar nu vor putea să fie petreceri.

Populația trebuie să înțeleagă aceste reguli, că în casa omului nu putem intra. În casa omului pot avea loc și aceste contacte necontrolate care duc la infectarea mai multor persoane. Dacă o persoană invită mai mulți prieteni din mai multe case și locații și se întâlnesc la el acasă și stau câteva ore și petrec, riscul de infectare este mare“, a adăugat Raed Arafat.

„Întâlnirile trebuie să fie limitate la persoanele din imediat contact“
Read Afarat a menționat că întâlnirile trebuie să fie limitate la persoanele din imediat contact al nostru obișnuit și să nu invităm persoane mai multe.

„OMS a avut o recomandare că inclusiv când se vor întâlni mai multe persoane care sunt din diferite case, dar tot în familie de sărbători, acest lucru să fie cu mască. Vă dați seama că este foarte greu. Când te întâlnești, vrei să mănânci, să bei, nu merge treaba asta cu mască. Întâlnirile trebuie să fie limitate la persoanele din imediat contact al nostru obișnuit și să nu invităm persoane mai multe, că după sărbători există riscul ca unii dragi nouă să ajungă la spital”, a mai spus Raed Arafat.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate