12.9 C
București
joi, 15 aprilie 2021

Raluca Pastramă lucrează din greu la sală în așteptarea divorțului de Pepe

Din moment ce sărbătorile de iarnă au trecut, Raluca Pastramă s-a pus pe treabă la sală, în așteptarea divorțului de Pepe. Parcă mai mult ca niciodată, viitoarea fostă doamnă Pascu, este foarte grijulie în privința aspectului fizic. Acum ea a decis că este momentul să scape de tot ce s-a acumulat în plus la Crăciun și Revelion.

Divorțul dintre Raluca Pastramă și Pepe pare să se fi liniștit, cel puțin când vine vorba de aparițiile lor publice. Așadar, cei doi încearcă să își vadă, așa cum știu ei mai bine, de viață. Din acest motiv, de curând, Raluca Pastramă a decis să fie mai grijulie ca niciodată când vine vorba de aspectul fizic. Astfel, ea este decisă să scape de tot ce s-a acumulat, în plus, după Sărbătorile de Iarnă.

De curând, Raluca Pastramă a decis să meargă la sală. Dar nu oriunde, ci la o sală de sport la care, lucrează, printre alții, și Pepe. Și aceasta deoarece sala este deținută de vărul artistului, antrenorul vedetelor, Alex Florescu.

Cu toate acestea, parcă special pentru a-l irita pe viitorul ei fost soț, Raluca Pastramă s-a apucat să „muncească” din greu la aparatele de fitness. Așa că ea a apelat la serviciile unui antrenor personal – unul dintre angajații vărului soțului său. Mai mult, a postat pe conturile sale de socializare imagini care mai de care mai incitante cu ea făcând sport.

Și, am putea spune noi, Raluca nu pare să aibă nevoie de prea multe antrenamente pentru a arăta din nou perfect. Cu toate acestea, probabil, își dorește să se pregătească pentru vara care urmează, cu atât mai mult cu cât, tânără fiind, va fi o mamă… singurică.

Interesant este că, dacă a renunțat la verighetă, nu același lucru l-a făcut și cu privire la inelul de logodnă primit de la Pepe. Raluca îl poartă și la sală, loc în care a depus un efort suficient pentru a impresiona. Iar bijuteria, care valorează câteva mii de euro, s-ar putea deteriora atunci când lucrează la aparatele de forță.

Pepe și Raluca divorțează după 8 ani de căsnicie
Pepe și Raluca, superba lui soție, se iubeau de nouă ani, s-au căsătorit acum 8 și au două fetițe minunate împreună.

„Vrem să avem o relație civilizată în continuare pentru copiii noștri, vom merge la notar, nu există niciun fel de proces, litigii și alte speculații. Nu există un motiv major, nu există un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul…

Ce putem să facem? Am încercat, am făcut tot posibilul, dacă nu se poate, nu se poate. Eu cu Raluca comunicăm bine. Ne vedem zilnic. Copiii sunt în fiecare zi la grădiniță, dorm și cu mine, dorm și cu Raluca”, a declarat Pepe în urmă cu ceva vreme.

În altă ordine de idei, Raluca Pastramă își vede de viața ei și își îmbunătățește aspectul fizic, în așteptarea divorțului de Pepe…

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate