Recesiune.  Consultant economic: ”Vine o criză în care supraviețuirea individuală va fi cuvântul de ordine”

Românii încep să resimtă tot mai mult criza economică. Inflația a scăzut puterea de cumpărare iar veștile proaste nu se opresc aici. Prognozele pentru anul acesta sunt sumbre, iar anul viitor va fi și mai rău. Oamenii vor trebui să facă eforturi financiare uriașe pentru a depăși această recesiune.

Consultantul economic Adrian Negrescu a explicat într-un interviu pentru Ziare.com că, această criză este diferită de cea din 2009-2011.

Celor care abia supraviețuiau financiar până acum le va fi și mai greu. Însă nu numai ei vor fi loviți de această recesiune pentru că instabilitatea economică aduce șomaj. Cei mai mulți se vor adânci în datorii.

”Criza în care ne adâncim este diferită de cea din 2009-2011, pentru simplul motiv că de această dată asistăm la o criză a puterii de cumpărare. Dacă atunci am văzut falimente în lanț, disponibilizări, o panică generalizată, acum percepția va fi una puțin diferită.

Va fi o criză ”surdă”, o criză în care supraviețuirea individuală va fi cuvântul de ordine.

Recesiunea o vom simți, fiecare, în buzunar, unii mai mulți, alții mai puțin.

În condițiile accentuării inflației, a creșterii facturilor la utilități, la gaze, energie, la mâncare și servicii, criza din 2022-2023 va fi resimțită puternic mai ales de oamenii săraci, de cei plătiți cu salariul minim, de pensionari și de familiile cu mai mulți copii. Aceștia își vor vedea banii cum se scurg pe facturi, iar mulți dintre ei, din păcate, se vor adânci în datorii.

Spuneam nu demult că, pentru mulți dintre români, vizita la hipermarket va fi ca la muzeu. Vor admira produsele și nu și le vor putea permite”, a explicat Adrian Negrescu.

Expertul este de părere că ce e mai rău abia acum urmează. Iar singura cale ca românii să supraviețuiască recesiunii este să se ”ajute” singuri. Să taie încă de pe acum acolo unde pot să facă acest lucru, iar orice ban rămâne să îl economisească.

”Un studiu recent arăta că pentru un trai decent, o familie cu doi copii ar avea nevoie de 8.900 lei/net pe lună. Pe fondul inflației, suma crește la peste 2000 euro, incluzând aici toate cheltuielile, de la energie și gaze la mâncare, taxe și servicii.

2022 l-am definit, încă de la începutul anului, drept anul supraviețuirii, însă mi-e teamă că în 2023, situația va fi și mai gravă din punct de vedere economic.

Ce putem face? În primul rând să ne calculăm corect veniturile. Să nu ne mințim singuri, să gândim pragmatic în privința viitorului. Iar apoi să vedem ce cheltuieli avem, de unde mai putem reduce, la ce bunuri și servicii putem renunța.

Nu vreau să dau sfaturi, să spun să renunțăm la vicii, la micile plăceri, la viața cu care ne-am obișnuit. Însă trebuie să gândim la rece, din punct de vedere financiar care ne sunt prioritățile. Și cred că aici, ratele, facturile la utilități se află în prim-plan.

Legat de mâncare, de achizițiile de haine, de celelalte cheltuieli, depinde de fiecare câți bani are. Va tăia dacă va vedea că nu mai are de unde.

Iar dacă îi rămân bani în plus, să pună deoparte. Nu contează suma. Să economisim bani albi pentru zilele negre care vor urma. Vedeți numai creșterea de prețuri la gaze, de 89% și vă puteți face un calcul despre cum vor arăta facturile la energie la iarnă.

Să ai bani puși deoparte măcar pentru facturi și ratele pe 2-3 luni ar fi absolut sănătos din punct de vedere financiar, în contextul în care vremurile economice se înrăutățesc. Nu știi niciodată dacă locul tău de muncă este sigur, dacă nu vei rămâne fără el”, a punctat Negrescu.

Într-un interviu anterior, Adrian Negrescu a afirmat că ”suntem deja în antecamera recesiunii” și că, ”din păcate, va trebui să trecem prin recesiune, în 2023, pentru a ne reveni din punct de vedere economic. Probabil vor fi peste 120-130.000 de firme care se vor închide, iar numărul șomerilor va depăși 500.000”

Indiferent ce soluție vor alege, să strângă cureaua, să își schimbe jobul, să economisească, românii trebuie să privească cu realism ceea ce urmează din punct de vedere economic. Să uite de promisiunile politicienilor, să încerce să se salveze singuri”, a conchis expertul.