Regina Elisabeta a II-a a lăsat o scrisoare, însă aceasta nu poate fi deschisă până în 2085. Cine este destinatarul

Regina Elisabeta a II-a a lăsat instrucțiuni clare legate de momentul în care mesajul poate fi citit.

Regina Elisabeta a II-a a scris, înainte să moară, o scrisoare misterioasă pe care a ascuns-o într-un seif. Aceasta a specificat că epistola nu poate fi deschisă și citită mai devreme de anul 2085.

Scrisoarea Reginei Elisabeta a II-a este adresată orașului Sydney

Abia peste 63 de ani vom afla care este mesajul pe care Regina Elisabeta l-a lăsat, după moarte. Nimeni nu știe ce a scris Maiestatea Sa, nici măcar personalul sau avocații acesteia.

Singurul lucru care se cunoaște este destinatarul misteriorului bilet. Acesta se adresează locuitorilor orașului Sydney și va fi deschis spre finalul acestui secol, de primarul localității.

Australia este membru al Commonwealth, o comunitate de state care recunosc, în mod formal, suveranitatea Coroanei britanice.

Mesajul va fi citit peste 53 de ani de primarul orașului australian
”Dreptului și onorabilului primar al orașului Sydney, Australia”, scrie pe una din fețele plicului în care a fost introdusă scrisoarea. Pe cealaltă parte sunt trecute instrucțiuni clare legate de momentul în care aceasta poate fi citită.

“Salutari. Într-o zi potrivită aleasă de dumneavastră, în anul 2085 d.Hr, vă rog să deschideți acest plic și să transmiteți cetățenilor din SYDNEY mesajul meu către ei”, se arată în mesajul reginei, conform The Sun.

Conform uzanțelor, urmașii suveranei sunt obligați să-i respecte acesteia dorința. Practic, dorința reginei este considerată sfântă și va fi dusă la îndeplinire conform instrucțiunilor lăsate de aceasta.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decedat joi, 8 septembrie, la castelul său din Balmoral, Scoția, după ce miercuri, starea ei de sănătate s-a deteriorat. În dimineața decesului, Casa Regală a emis un comunicat în care se arăta că regina are probleme de sănătate.

Încă din acel moment s-a speculat că starea Elisabetei este una gravă, pentru că Familia Regală obișnuiește foarte rar să discute public despre problemele de sănătate ale membrilor ei.