Reguli clare la înmormântarea Reginei. Care este ținuta obligatorie la marele eveniment

Înmormântarea reginei Elisabeta este unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului. Mai sunt câteva zile până la marele eveniment, pentru care toată lumea se pregătește intens. Află ce reguli se respectă, dar mai ales care este ținuta obligatorie pentru doamnele din Familia Regală.

Ținută obligatorie la înmormântarea Suveranei

Casa Regală are o mulțime de reguli, mai ales atunci când vine vorba despre vestimentație. Membrii Familiei Regale au tot felul de coduri stricte, în special la evenimente importante cum este această înmormântare. Doamnele apropiate Reginei trebuie să fie foarte atente la ținuta lor, așa cum au făcut și cu ocazia trecerii în neființă a prințului Philip.

Cu această ocazie, ținuta neagră este obișnuită. Cu toate acestea, doamnele din Familia Regală vor purta voaluri negre tradiționale de doliu pentru acest eveniment. Este un obicei vechi, care se aplică în cazul conducerii pe ultimul drum al unui suveran. Este confecționat din plasă sau tul, pentru a permite celei care îl poartă să vadă prin el.

Screenshot 20220913 130118

Acest voal oferă o intimitate aparte persoanei îndoliate și, totodată, o ferește de privirile celorlalți. Regina Victoria a purtat timp de 40 de ani un costum negru în semn de omagiu pentru regretatul ei soț, prințul Albert, semn că doliul poate fi purtat după bunul plac.

Screenshot 20220913 130234

Ținuta militară, tot o dovadă de doliu

Și rochia militară este un simbol tot de doliu la astfel de evenimente, după preferințele fiecăruia. Se obișnuiește ca doar membrii Familiei Regale care dețin un grad militar să poarte ținuta militară la ocazii de stat, așa cum deținea și Regina.

Restricțiile nu trec nici după terminarea înmormântării, cel puțin pentru o perioadă, în semn de respect pentru Suverană. Membrii activi ai Familiei Regale vor purta uniformă atunci când vor fi prezenți la cinci evenimente ceremoniale în perioada de doliu a Reginei.

După moartea regelui Philip, regina a impus două săptămâni de doliu regal. În acea perioadă, mulți au ales să poarte haine de culoare neagră.