9.5 C
București
luni, 10 mai 2021

Restricţii Revelion 2021. Anunţul făcut de Raed Arafat de Sărbătorile de iarnă

Restricţii Revelion 2021. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a afirmat recent că nu există discuţii pentru impunerea unor noi măsuri sanitare suplimentare de restricții, dar a îndemnat populaţia să respecte restricţiile existente pentru că acestea previn răspândirea chiar şi a noii tulpini.

„Nu avem discuţii despre condiţii suplimentare, dar sper ca lumea să respecte, de Anul Nou, de Revelion, restricţiile care există. Noua tulpină a început să apară şi în alte ţări, dar nu cred că este evitabil să apară şi la noi, dar important este să respectăm măsurile actuale, pentru că acestea previn răspândirea inclusiv a noii tulpini”, a declarat Raed Arafat.

„Nu există în acest moment, eu ştiu că nu avem în acest moment intenţia să modificăm regulile. Înţeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situaţia în care oamenii vor vrea să meargă la petreceri şi peste tot, în locuri greu de controlat şi să se infecteze. Înţeleg situaţia lor financiară, dar ei trebuie să înţeleagă că o astfel de recomandare nu este foarte bună pentru populaţia care vrea să meargă în astfel de locaţii”, a spus Raed Arafat.

„Regulile care au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern rămân. Nu avem intenţia să înăsprim regulile, dar nu avem intenţia să relaxăm regulile”, a reiterat şeful DSU.

Restricţii Revelion 2021. În perioada sărbătorilor de iarnă sunt în continuare în vigoare, printre altele, următoarele măsuri:

Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie. Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.
Prognoza meteo ANM de Revelion şi în ianuarie 2021

Autoritățile susțin că „în acest moment evoluția răspândirii virusului SARS-COV-2 este pe o pantă vizibil descendentă”. „Dacă în urmă cu o lună erau înregistrate aproximativ 60 de mii de persoane nou infectate într-o săptămână, la nivel național, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35 de mii de cazuri”, se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică.

Restricţii Revelion 2021. Ministerul Sănătăţii: „O singură noapte cu prietenii poate costa o viață. Poate nu a ta, ci a părinților sau bunicilor”

Ministerul Sănătăţii vine cu un sfat în apropierea Revelionului, pentru ca românii să nu rişte să se infecteze, nici pe ei, şi nici pe cei apropiaţi. Astfel, oficialii din Ministerul Sănătăţii îi sfătuiesc pe români să petreacă singuri Revelionul sau cu cei cu care locuiesc, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Ministerul Sănătăţii a început o campanie de conştientizare a riscurilor ce pot apărea dacă românii vor petrece noaptea dintre ani fără a respecta masurile de protecţie impuse de autorități.

Da, știm că abia așteptai să mergi la cabană în Poiană. Totuși, revelionul acesta nu e ca altele. E unul în care trebuie să avem grijă de cei dragi. Când stăm fiecare acasă, de fapt, investim într-un an nou mai bun.

Rămâi acasă, bucură-te de cei cu care îți împarți acoperișul. Deschide o șampanie doar pentru tine. Lasă vecinii să-ți bată în țeavă. Ia ultima felie de cozonac. Meriți. De altfel, ca Minister al Sănătății, îți recomandăm să nu o bei pe toată, doar să o deschizi”, se arată în mesajul transmis românilor de de Ministerul Sănătăţii, înainte de Anul nou.

Viorel Iliescuhttps://viorel.ro
Fondatorul ziarelor All for Romania si The Press, marketing manager al Agentiei de Presa A.M. Press si fondator al CloudX Digital Agency.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate