Cheesecake-ul este unul dintre cele mai elegante și gustoase deserturi, dar în același timp, este simplu de făcut. Este alegerea perfectă atunci când ai invitați și vrei să îi impresionezi cu ceva dulce. Iată cea mai simplă și mai delicioasă rețetă de cheesecake!

Dacă ești pasionat de bucătărie, dar și dacă ești novice, cheesecake-ul este un desert pe care trebuie să îl încerci! Atunci când îl faci în propria casă, știi ce ingrediente au folosit și cât de natural este, de fapt, totul.

De ce ingrediente ai nevoie pentru cheesecake

Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru a face cheesecake, una dintre cele mai simple, dar de efect, prăjituri:

200 de grame de biscuiți graham (sau biscuiți digestivi)

80 de grame de unt

3 linguri de zahăr

crema de brânză:

1 kilogram de crema de brânză sau 700 de grame de brânză de vaci grasă, bine scursă de zer, mixată cu 300 de grame de smântână grasă (minimum 25% grăsime)

1 cană de zahăr

3 linguri cu vârf de făină albă obișnuită

150 de ml. de smântână pentru frișcă

3 ouă mari

arome: vanilie și/sau coajă rasă de lămâie/portocală

Rețetă de cheesecake. Cum se prepară cel mai bun cheesecake

Începem prin a preîncălzi cuptorul la 200 de grade și pregătim tava în care vom coace prăjitura. Mărunțim biscuiții, topim untul și amestecăm totul într-un castron. Punem și o lingură două de zahăr pentru a-i mai îndulci.

Punem biscuiții în tavă, având grijă să îi presăm bine și să stea neclintiți.

Cum se face crema pentru cel mai bun cheesecake

În cazul în care folosim vanilie naturală, adică păstăi, trebuie să o despicăm și să o punem în smântâna pentru frișcă ce este deja pe foc, pentru a căpăta mirosul și aroma specifice vaniliei.

Punem crema de brânză, zahărul și făina într-un vas, unde le mixăm. Adăugăm smântâna și restul ingredientelor, precum și aromele pe care le dorim. Adăugăm câte un ou pe rând, în timp ce mixăm, până când obținem o compoziție destul de groasă, pe care o punem în tava cu biscuiții.

Punem cheesecake-ul la cuptor timp de o oră, la 150 de grade. După ce se răcește, se dă la frigider.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here