Afacerea lui Rică Răducanu de pe litoralul românesc merge prost: ”Acum e treabă urâtă, nu am văzut așa ceva niciodată”

În ciuda vârstei înaintate, 76 de ani, Rică Răducanu a rămas o persoană foarte activă. De ani de zile, fostul sportiv are o afacere pe litoralul românesc – o terasă în stațiunea Neptun.

Acum, după pandemie, spune că oamenii nu se mai înghesuie la terasa lui, dimpotrivă, are foarte puțini clienți.

”Prețurile au rămas cam tot așa, am scumpit doar cu 1,5 lei sau cu 2 lei. Vărul meu are o fermă, deci aduce cam tot de acasă. Însă nu este mai nimeni pe Litoral, azi am avut zece inși, însă ieri n-am avut pe nimeni.

Pe drumul de la Mangalia spre Neptun m-am tot uitat, nu-s turiști pe nicăieri, scaunele localurilor sunt întoarse, nici pe stradă nu e nimeni, e tare ciudat.

Cred că nu au oamenii bani, iar tineretul a plecat pe afară, în vacanță. Înainte era aglomerație, la noi, la terasă, n-aveai loc la mese, mai serveam și eu o ciorbă, mai mergeam printre mese, mai povesteam, mai spuneam o glumă.

Acum e treabă urâtă, nu am văzut așa ceva niciodată. Patronii și-au făcut și ei calcule, ca să fie cât mai bine, n-au forțat prețurile, dar tot degeaba”, a declarat fostul sportiv pentru ego.ro.

În această perioadă, Rică Răducanu petrece foarte mult timp pe litoral. Locuiește în Mangalia, acolo deține o proprietate, și merge și la tratament.

”La Mangalia, fac tratament cu nămol, la picioare, că de abia merg, sunt și cu nevastă-mea, și ea are probleme. Este un centru bun, cel mai mare din țară, au tot ce vrei, tată, e bază mare de sănătate.

Mai am o săptămână de tratament, poți să te și internezi la ei, dar eu stau în Mangalia, căci am aici apartament. De aceea sunt mai bronzat, așa, ca Jean Constantin. Mă bucur că recent am participat la inaugurarea Teatrului de vară ”Jean Constantin”, din Techirghiol”, a mai spus el, pentru sursa citată.