Italia. De ce a ajuns un român nevinovat să facă închisoare. ”Vreau doar dreptate”

0

Un român din Italia a fost acuzat pe nedrept de jaf şi a fost ţinut închis timp de opt luni, deşi era complet nevinovat.

Ebert Ioan Eusabin, un român în vârstă de 37 de ani care locuieşte în Genova, a fost închis după ce poliţiştii italieni l-au acuzat de un jaf care a avut loc în urmă cu doi ani la Carpi.

În ciuda faptului că s-a declarat nevinovat, românul a stat opt luni după gratii, însă vineri, 8 octombrie, s-a făcut dreptate în cazul său.

Instanţa l-a achitat şi a fost pus în libertate, informează publicaţia italiană Il Resto del Carlino, ediţia de Modena.

Potrivit presei italiene, în dimineaţa zilei de 4 august 2019, în Carpi, doi bărbaţi s-au dat jos dintr-un Mercedes şi au intrat într-o sală de bingo , cu feţele acoperite.

După ce l-au ameninţat pe proprietar cu un pistol, cei doi au plecat nestingheriţi cu 9.000 de euro, iar de atunci nu s-a mai aflat nimic de ei, până de curând.

Ancheta a avansat anevoios, iar după un an, pe baza unor probe video în care apărea maşina care îi aparţinuse, poliţiştii l-au arestat pe român.

Deşi el a încercat să le explice că îşi vânduse maşina cu trei săptămâni înaintea incidentului, dar, pentru că noul proprietar nu a vrut să plătească o taxă, nu apucase să facă şi actele oficiale şi să schimbe şi la registru proprietarul auto.

Românul a fost luat cu brutalitate de lângă copiii săi, iar poliţiştii nu au stat nicio clipă să-i asculte măcar argumentele.

”Au arestat pe cine nu trebuia. Dincolo de iadul trăit în închisoare, ceea ce regret cel mai mult este suferinţa pricinuită celor trei copii ai mei. Poliţiştii au venit acasă la mine, la Genova, şi m-au luat din faţa copiilor.

Mi-au spus că au un mandat de arestare pe numele meu, eram acuzat de jaf, dar eu habar n-aveam despre ce anume vorbeau. Vândusem maşina unei persoane care nu dorea să plătească pentru schimbarea de proprietar. Mi-a zis că duce maşina în Albania şi acolo o va dezmembra”, a spus el.

Bărbatul a mai declarat că a fost mereu cinstit şi a vorbit despre suferinţa produsă copiilor săi.

”Am trei copii, de 6, 10 şi 14 ani. Unul dintre copiii mei are o boală gravă şi a fost supus unui transplant. Sunt în Italia de 17 ani, n-am încălcat niciodată legea şi totuşi am stat 8 luni în închisoare, apoi în arest la domiciliu, deşi eram nevinovat.”

Avocatul românului, Maurizio Tonnarelli, a anunţat deja că clientul său va intenta un proces pentru a obţine despăgubiri pentru că a fost privat de libertate.

”N-aş pune niciodată în pericol viaţa nimănui, am trei copii şi ei sunt pe primul loc pentru mine. Am petrecut 8 luni oribile în închisoare, deşi sunt nevinovat. Acum vreau dreptate şi despăgubiri pentru detenţia nedreaptă”, a încheiat românul.

Spune ce crezi