După 20 de ani de muncă în Italia, o româncă a ajuns să doarmă pe străzi: ”Oamenii mă văd, dar mă ignoră”

Publicația locală La voce di Rovigo publică povestea unei românce care, după 20 de ani de muncă în Italia, și-a pierdut și locul de muncă și locuința și a ajuns să doarmă pe străzi.

Daniela a ajuns în urmă cu 20 de ani în Peninsulă, iar în urmă cu un an s-a mutat în Rovigo, un oraș aflat în nord-vestul Italiei, lângă Veneţia.

A venit aici pentru a locui cu partenerul său român şi pentru a munci. A lucrat ca îngrijitoare în hoteluri şi în companii de curăţenie din Rovigo, Rimini sau Ferrara.

Femeia spune că, după ce relaţia cu bărbatul s-a încheiat, a fost nevoită să părăsească locuinţa în care stăteau cu chirie. Puţin mai târziu, şi-a pierdut şi locul de muncă şi, odată cu el, posibilitatea de a o lua de la capăt.

”După ce ne-am despărțit, a trebuit să plec și acum mănânc la cantina socială și dorm pe stradă. Întotdeauna îmi este foarte teamă că mi se poate întâmpla ceva, că mă va răni cineva, dorm cu un ochi deschis și unul închis. Pot să fac un duș o dată pe săptămână, mă simt umilită ca persoană și ca femeie”, se plânge românca jurnaliștilor italieni.

Femeia mai spune că a încercat să obţină un ajutor social din partea statului italian, dar funcţionarii n-au făcut decât să o trimită de la un birou la altul, fără s-i rezolve problema.

De trei luni, Daniela locuieşte pe stradă. „Hainele mele sunt murdare, nici nu am bani să iau medicamente, sunt disperată”.

Daniela spune că a rămas complet singură în oraşul italian: fostul partener nu o ajută în niciun fel, iar fiul său de 28 de ani, care locuieşte în alt oraş din Italia, nu-i vorbeşte. Aşa că îşi petrece zilele pe stradă, pentru că nu ştie unde să mai ceară ajutor.

Nici măcar poliţia nu se mai preocupă de soarta sa. ”Se opresc și mă întreabă dacă totul este în regulă și apoi îmi urează noapte bună și pleacă din nou. Oamenii mă văd, dar mă ignoră”, mărturiseşte Daniela.

”Cer doar ca și cineva s-mi dea încrederea și posibilitatea de a lucra și, prin urmare, s-mi găsesc o casă unde să locuiesc – spune ea – îmi doresc foarte mult să schimb această situație, vreau să văd lumina din întunericul care mă înconjoară.

M-am săturat să fiu trimisă de la un birou la altul, am nevoie să lucrez, să am un acoperiș deasupra capului, am nevoie de haine curate, dar mai presus de toate, să am demnitate ca persoană. Sunt cu adevărat foarte tristă și dezamăgită”, spune Daniela.

Românii sunt cea mai mare minoritate din Italia, în statisticile oficiale figurând 1,2 milioane de rezidenţi, ceea ce reprezintă peste 22% din totalul străinilor care și-au stabilit domiciliul în acest stat.