Italia. Bătaie între români și bulgari, pe o terasă din fața bisericii: ”În câteva clipe a izbucnit iadul!” – video

Cotidianulul italian Il Giornale scrie despre violența dezlănțuită între un grup de români și unul de bulgari,  în timpul unei petreceri de aniversare pe o stradă centrală din Corigliano-Rossano, în Calabria.

Incidentul a avut loc pe 1 iunie. O persoană care a fost lovită de mai multe ori la gât și la cap, a fost internată în stare gravă la spital.

Scandalul s-a petrecut în jurul orei 20, în timpul unei petreceri aniversare care avea loc în afara unui loc public situat pe strada centrală Via Nazionale, la câțiva pași de piața bisericii Santa Maria delle Grazie.

Potrivit celor relatate de către martorii oculari, un grup de cetățeni bulgari sărbătorea o zi de naștere când trei români, aparent neinvitați, au apărut între mese pentru a întrerupe petrecerea.

Între cele două grupuri s-a iscat mai întâi o dispută verbală, păreau că se cunosc, dar după scurtă vreme s-au luat la bătaie.

”În câteva clipe a izbucnit tot iadul.”, scrie Il Giornale. Unul dintre patronii terasei a fost grav rănit la gât, poate de la o sticlă spartă, căzând sub loviturile date de un atacator. Trecătorii au văzut zburând mese și scaune, apoi sticle și alte obiecte.

La fața locului au intervenit carabinierii secției teritoriale Corigliano-Rossano, medici și asistente din serviciul 118 care i-au însoțit pe cei mai grav răniți la spitalul „Giannettasio”. Alți doi străini au fost răniți ușor. O baltă imensă de sânge era vizibilă la locul confruntării.

Carabinierii au reușit ulterior s-i identifice pe toți bătăușii. Trei bulgari au fost arestați la domiciliu, în vreme ce un român, cel mai violent dintre toți, a primit arest preventiv.