Rusia confirmă retragerea de pe Insula Șerpilor. ”Este un gest de bunăvoință”

Rusia a confirmat joi retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor în ceea ce consideră a fi ”un gest de bunăvoință”, informează TASS.

Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Federația Rusă demonstrează că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui ”coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.

”Pe 30 iunie, într-un gest de bunăvoință, forțele armate ale Federației Ruse și-au îndeplinit misiunea pe Insula Șerpior și s-au retras din garnizoana unde se aflau staționate aici.

Astfel, Federația Rusă demonstrează întregii comunități internaționale că nu dorește să împiedice eforturile ONU de organizare a unui coridor umanitar destinat exporturilor produselor agricole din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Igor Konașenkov.

Pe de altă parte, forțele armate ale Ucrainei au anunțat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că au alungat forțele rusești de pe Insula Șerpilor.

”În timpul nopții, ca urmare a unei operațiuni militare de succes cu unitățile noastre de rachete și artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanți ai garnizoanei cu două bărci cu motor și probabil au părăsit insula.

În prezent, Insula Șerpilor este acoperită de foc și fum și au loc explozii. Rezultatele finale ale operațiunii sunt în curs de investigare”, se arată în mesajul publicat pe Telegram.

Kievul nu a precizat ce fel de sisteme de rachete și artilerie au fost folosite în bombardarea insulei aflate la circa 35 de kilometri distanță de cel mai apropiat punct al coastei ucrainene. Ucraina a primit recent de la SUA, sistemele avansate de rachete HIMARS, capabile să lovească precis ținte până la 70-80 de kilometri.