Ieromonahul Savatie Baștovoi: Naivitatea oamenilor e atât de mare, încât ei continuă să creadă că într-o zi se vor uni într-un protest major și vor schimba mersul lucrurilor

Viața de zi cu zi pare că ne adâncește incertitudinile mai mult ca niciodată. Nu prea mai găsim repere de care să ne agățăm, totul ne fuge de sub picioare și nu ne-au năpădit niciodată atâtea spaime peste noi, e din ce în ce mai greu să fii om …

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, ieromonahul Savatie împărtășește o viziune despre ce ar putea urma și despre cum am putea trece peste vremurile de restriște. Citiți, înțelegeți, simțiți…

”Naivitatea oamenilor e atât de mare, încât ei continuă să creadă că într-o zi se vor uni într-un protest major și vor schimba mersul lucrurilor.

Însăși ideea de biruință prin protest este o mare prostie inventată de cei care v-au robit prin propria voastră energie luptătoare, pe care au folosit-o pentru a-și detrona rivalii.

În afară de acest scop, nimeni nu se poate uni nici măcar cu patru cinci prieteni, nici măcar pentru a face o seră de zarzavat din care să mănânce toți.

Atât de mult ne-a dezbinat diavolul, încât cei care acum 30 de ani se adunau la clacă pentru a face casa pentru un consătean nou-căsătorit, acum nu mai pot găsi muncitori nici pe bani.

Frate cu frate nu poate face împreună un depozit de alimente pentru familiile lor.

Și cineva mai crede că o națiune se poate uni pentru un scop al libertății?

Singura cale de a supraviețui în zilele ce urmează este ca fiecare să găsească măcar 4-5 prieteni cu care să facă un plan de unire și sprijin reciproc: unul cu banii, altul cu munca, altul cu locul de păstrare, altul cu rugăciunea, ca să se poată trece de zilele rele, pînă cînd Dumnezeu va pune capăt acestei secete duhovnicești și materiale.

Nu mai stați singuri, ci alipiți-vă de prieteni și fiți prieteni pentru alții, precum și Hristos S-a făcut prieten pentru noi, venind acolo unde se adună doi sau trei în numele Lui”, a scris preotul Savastie Baștovoi pe pagina sa de Facebook.