Școlile care de luni vor trece la cursuri online. Ministrul Educației, anunț important pentru toți elevii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că începând de luni, mai multe școli vor trece la cursuri online. Care sunt condițiile pentru ca școlile din România să se închidă?

Mai multe scoli din România trec la cursuri online de luni, decizie luată de Ministerul Educației în contextul în care rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în toate județele țării, unele dintre ele intrând deja în scenariul galben, iar Clujul aflându-se în scenariul roșu.

Ce școli trec la cursuri online încpând de luni? Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, noi precizări
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut o serie de precizări în legătură cu închiderea școlilor și mutarea cursurilor în mediul online. Astfel, ministrul Educației a anunțat că școlile în care vineri rata de vaccinare va fi sub 60%, iar rata de incidență a localității va fi mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori, își vor desfășura cursurile în mediul onine.

Asta înseamnă că decizia luată de autorități se va aplica de lunea viitoare, la doar două săptămâi de la momentul în care elevii s-au întors din nou în bănci.

Pentru a evita o explozie a cazurilor noi de coronoavirus, autoritățile le recomandă părinților să le facă teste acasă copiilor.

„Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60%, iar rata de incidență a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare școlile acelea intră în online”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Mai multe școli vor intra din nou în sistemul online, având în vedere că rata de vaccinare în sistemul de învățământ este de 70%, conform informațiilor oficiale prezentate de Ministerul Educației, iar numărul cazurilor noi de coronavirus și incidența la nivelul fiecărui județ în parte sunt într-o continuă creștere.

„În București, din cele 655 de unități de învățământ, la ultima raportare, 57 de unități erau sub 60%, unele destul de aproape de 60%.

Este suficient ca o singură persoană pe parcursul acestei săptămâni, angajată a acelei școli să se vaccineze pentru a depăși pragul de 60%”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu anunță noi reguli în școli
După ce autoritățile au anunțat că schimbă regulile privind durata carantinării, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că este nevoie să se schimbe și regulile care se aplică la nivelul instituțiilor de învățământ, printr-o actualizare a

ordinului comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii, lucru care s-ar putea întâmpla în zilele următoare.