La întoarcerea din vacanţă, un cuplu de scoțieni a aflat că fiul lor a plecat să lupte în Ucraina

Un cuplu de scoțieni a descoperit că fiul lor nu i-a mai aşteptat la aeroport la revenirea din vacanţă pentru că a plecat să lupte în Ucraina, relatează dpa.

Se pare că Adam Ennis, în vârstă de 35 de ani, din Biggar, la sud-vest de Edinburgh (în imagine), a plecat din Scoţia pentru a se alătura celor care s-au mobilizat să apere străzile Kievului.

Familia lui Adam – tatăl, mama şi sora sa – a fost plecată în vacanță în Thailanda, timp de trei luni.

Brian, tatăl său, a declarat pentru BBC Scotland că a fost un şoc să descopere că fiul său a plecat să lupte.

″Adam trebuia să ne ia de la aeroport.  Am fost așteptați de un prieten de-ai lui, care nu ne-a spus nimic despre ce s-a întâmplat cu Adam. Deci nu am ştiut până când el nu ne-a sunat în acea seară. Se afla deja în Ucraina într-o tabără militară″⁣, a spus tatăl lui Adam.

Adam Ennis nu are experienţă militară, dar tatăl său a spus că ştie să mânuiască armele.

Bărbatul a declarat că este îngrijorat pentru siguranţa fiului său, dar este şi mândru de decizia lui de a merge să sprijine Ucraina.

″Ca orice părinte, nu vrei niciodată să vezi pe cineva drag în vreun pericol şi din acest motiv am avut multe nopţi albe.

Suntem îngrijoraţi, dar spunem că a făcut-o din motive întemeiate. Nu a făcut-o pentru glorie, nu este prost. Este o persoană raţională şi când a ajuns acolo a spus că nu are regrete″⁣, a mărturisit tatăl bărbatului.

Premierul Nicola Sturgeon a afirmat că orice scoţian ”ar trebui să se gândească cu atenţie la ceea ce putem face pentru a sprijini Ucraina, care este de fapt util şi semnificativ″⁣.

Ea a spus anterior că nu-i va încuraja pe cei fără nicio pregătire militară sau antrenament să meargă şi să lupte.

De asemenea, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, le-a cerut britanicilor să nu meargă în Ucraina să se alăture luptei, deoarece este ″foarte periculos″⁣ şi şi-ar putea pierde viaţa.

El a apreciat că există ″modalităţi mai bune de a contribui la securitatea Ucrainei″⁣.