Sean Penn ameninţă că-şi va distruge trofeele dacă nu i se va permite lui Zelenski să vorbească la gala Premiilor Oscar

Sean Penn amenință că îşi va distruge în public cele două statuete Oscar dacă Academia de Film nu-i va permite lui Volodimir Zelenski să vorbească la gala din această noapte.

Actorul american a făcut declarația la CNN, îndemnându-i pe ceilalți participanții la ceremonie să boicoteze evenimentul.

”Nu există lucru mai important pe care-l poate face Academia americană de Film decât să-i ofere (lui Zelenski – N.R.) ocazia să ne vorbească nouă, tuturor (la ceremonia Oscarurilor – N.R.).

Din ce înţeleg eu, s-a luat decizia să nu fie permis acest lucru. Dacă se va întâmpla asta, cred că va fi cel mai dezgustător moment din istoria Hollywood-ului şi sper să nu se întâmple aşa ceva. Dacă se va ajunge la aşa ceva, eu îmi voi distruge trofeele în public.

Aceste momente pot reprezenta sfârşitul visului pentru copiii noştri… Cu toate acestea, Ucraina va câştiga lupta! Din punctul meu de vedere, nu există nicio îndoială în această privinţă. Ucraina va câştiga lupta, iar întrebarea care se pune este unde vom fi noi în acel moment”, a declarat Sean Penn.

Volodimir Zelenski negociază pentru a interveni, prin videoconferinţă, la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Participarea liderului de la Kiev la ceremonie a fost sugerată de umorista Amy Schumer, una dintre cele trei prezentatoare a celei de-a 94-a ediţii a Oscarurilor.