Sebastian: „45 de ani are Kovesi. Peste jumătate din ei i-a petrecut ca procuror. S-a bătut cu toți marii borfași politici ai României, iar până acum a răzbit. Dar cu câte sacrificii în planul vieții personale, private.Câți dintre noi suntem croiți pentru așa ceva?…”

Laura Codruța Kovesi a devenit un simbol pentru Uniunea Europeană. S-a văzut modul grotesc prin care autoritățile statului român au încercat să o blocheze pe Kovesi spre cursa pentru procuror șef european. Cristian Tudor Popescu este de părere că Laura Codruța Kovesi a ajuns în clipa de față un simbol care a depășit de mult granițele României.

Popescu consideră că parlamentarii europeni au înțeles că atacurile Guvernului PSD ALDE la adresa lui Kovesi sunt, de fapt, împotriva Uniunii Europene.

În plus, CTP atrage atenția că, în fața oficialilor europeni, a contat foarte mult experiența concretă a lui Kovesi în lupta cu corupția – spre deosebire de contracandidatul francez, Jean-Francois Bohnert, care stă bine doar la capitolul teorie și nu a simțit ”mirosul monștrilor de aproape”.

”Eu cred că membrii Comisiei Libe și, în general parlamentarii europeni, au înțeles că atacurile puterii de la București sunt nu atât împotriva doamnei Kovesi sau nu în primul rând împotriva doamne Kovesi, ci împotriva Uniunii Europene, împotriva structurilor europene. La urma urmei, tot acest atac calificat drept îngrozitor de către parlamentari membri ai comisiei împotriva unui candidat român din partea Bucureștiului se înscrie în seria de atacuri, de afronturi, de jigniri aduse forurilor de conducere ale Uniunii Europene de către guvernanții de la București și trimișii lor din Parlamentul European.

Și a contat, în primul rând, faptul că doamna Kovesi a convins ca meseriașă, prin comparație cu candidatul francez. Candidatul francez a arătat niște abilități diplomatice, politice, sigur, procuror de meserie și cu siguranță că are un CV respectabil, domnul Bohnert, dar nu a răspuns niciodată cu niște cazuri concrete, cu niște situații concrete în care să fi simțit mirosul monștrilor de aproape, să se fi bătut cu ei în parte, așa cum este cazul cu doamna Kovesi.” – a spus Cristian Tudor Popescu pentru Știrile Pro TV.

Sebastian Duma: „45 de ani are LCK. Peste jumătate din ei i-a petrecut ca procuror. A fost căsătorită, dar a divorțat în 2007, pe când deținea funcția de procuror general al României.

După divorț, a rămas cu numele de familie al soțului, ea fiind Lascu, ca nume de fată. Nu știu să aibă copii.
S-a bătut cu toți marii borfași politici ai României, iar până acum a răzbit. Dar cu câte sacrificii în planul vieții personale, private.
Câți dintre noi suntem croiți pentru așa ceva?…”


APRECIAZA ARTICOLUL !