-1.4 C
București
joi, 28 ianuarie 2021

Senatoarea Diana Şoşoacă, acuzaţii grave: „Se pregăteşte internarea mea cu forţa”

Senatoarea AUR Diana Sosoaca a anunţat, sâmbătă seara, într-un live pe Facebook, că a primit informaţii potrivit cărora cineva doreşte să o „interneze cu forţa in spital”.

Şoşoacă e printre persoanele vocale care s-au declarat împotriva purtării măştii, aceasta nerespectând regulile de siguranţă sanitară nici la consultările de la Cotroceni.

„Cinci persoane, din cinci direcţii diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregateşte infectarea mea şi a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARSCOV-2, dar nu va fi SARSCOV-2.

Vă spun un lucru, dacă mi se va întampla ceva sau dacă familia mea va fi internată în spital, probabil cu forţa, pentru că eu în spital nu mă voi interna şi nici nu accept, nici copiii mei şi nici soţul meu şi nimeni din familia mea să fie internat, deci dacă vreodată auziţi că aş fi internată în spital sau că aş avea Covid să nu credeţi aşa ceva, este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viaţă grea cu mine în Parlament şi lor le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covidului şi a măsurilor”, a precizat Diana Şoşoacă, pe Facebook. Senatoarea AUR a subliniat ideea internării sale forţate:

„Dacă veţi auzi că sunt internată în spital de covid, este o minciună. Se pregăteşte internarea mea, nu ştiu cum, vor fi în stare de orice”, a mai spus Şoşoacă.

Diana Şoşoacă nu a vrut să poarte cum trebuie masca nici la consultările politice de la Palatul Cotroceni, aceasta preferând să o ţină sub nas şi subliniind că are probleme de sănătate, ceea ce nu îi permite să o ţină pe nas, lăsând-o doar pe gură.

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate