23 C
București
miercuri, 16 iunie 2021

Starea de alertă se prelungește cu încă 30 zile. Liber la nunți cu 200 de persoane dacă toate sunt vaccinate, testate anterior sau au avut Covid

Guvernul României a decis în această seară prelungirea stării de alertă, începând cu 12 iunie, pentru o perioadă de încă 30 zile.

Totodată, au fost relaxate o serie de restricții, printre care și numărul maxim de persoane care pot participa la nunți, botezuri și alte evenimente private.

Astfel, toți participanții trebuie să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Totodată, la stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

Dacă în cadrul evenimentului nu sunt testate sau vaccinate toate persoanele participante, rămâne în vigoare regula cu 50 de persoane dacă evenimentul are loc la interior și 70 dacă are loc la exterior.

 » Citeste mai mult pe observatorulph.ro

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate