Un tânăr suedez care a vizitat România: ”Mi-au zis că e doar sărăcie şi mizerie…”

Robin, un tânăr student suedez, a vizitat România, la finele săptămânii trecute şi spune că a fost total surprins de ceea ce a întâlnit aici.

Pasionat de istorie, Robin şi-a propus încă de acum câţiva ani să viziteze România, după ce a avut ocazia să meargă în Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Înainte de pandemie, din Debrecen, a reușit să facă o excursie de câteva ore în Orade și Munții Apuseni și ocazia de a reveni în România i-a fost oferită de faptul că Sting urma să concerteze la Cluj, pe 15 martie.

Numai că mai multe concerte ale artistului britanic, printre care şi cel din România, au fost amânate din cauza pandemiei. Robin îşi luase între timp bilete de avion pentru Cluj și a ales să nu-l anuleze şi să vină totuși în România, mai ales că îşi luase câteva zile de concediu special pentru asta.

”Am ajuns în Cluj şi mi-a plăcut în mod deosebit oraşul. Seamănă cu ceea ce am văzut în Cehia şi Ungaria, e foarte frumos. Singura chestie neplăcută e că a fost amânat concertul lui Sting, dar am zis să vin oricum. Oraşul e viu, e plin de tineri, are o viaţă de noapte intensă şi vibrează într-un fel foarte frumos.

Şi pentru că mai văzusem Oradea, am mers şi am stat o zi şi acolo. Mi-a plăcut de când am fost acum trei ani în Oradea şi am decis că trebuie să mai văd acel oraş. Plus că în Oradea mi-am făcut acolo doi prieteni, Andras şi Kristina, care au o căsuţă drăguţă lângă Oradea şi un apartament la Debrecen”, a spus Robin.

Cei doi prieteni l-au dus din nou în Munţii Apuseni, în zona Padiş, unde a avut ocazia să viziteze şi câteva peşteri, ceea ce i s-a părut încântător.

”Nu mai văzusem până când am fost data trecută în România nicio peşteră. Adică mai văzusem peşteri, dar numai la televizor, aşa că a fost cu adevărat fascinant. Iar munţii sunt minunaţi, e o zonă sublimă. Acum am avut ocazia să revăd zona aia superbă, acele peşteri fantastice”, spune turistul nordic.

Robin spune că regretă că nu descoperit mai devreme România. Mai mult, spune că România nu se află deloc în ofertele agenţiilor de turism din Stockoholm şi că, deşi există zboruri între Cluj şi Malmo sau Bucureşti şi Malmo, suedezii nu erau foarte convinşi să urmeze destinaţie.

Pentru el, lucrurile au început să se schimbe de când Linda, o prietenă a lui Robin, a fost la festivalul Untold.

”România nu se află în ofertele agenţiilor de turism din Suedia sau cel puţin nu am găsit eu. Dar nici nu ştiu ce pierd! Culmea, vorbisem mai demult chiar cu nişte amici, înainte să merg în Cehia şi Ungaria, iar ei mi-au spus atunci să nu mă duc în România pentru că e o ţară amărâtă din Est şi au auzit că nu e decât sărăcie şi mizerie.

Dar am văzut cu totul altceva când am ajuns în Oradea, un oraş foarte frumos. Iar acum, când am ajuns în Cluj, am descoperit un alt oraş foarte frumos. Deci nu e deloc cum se spune.

De altfel, Linda a fost acum câţiva ani la Untold şi a postat nişte poze frumoase pe Facebook. Anul acesta mi-am propus şi eu să ajung la Untold, sper să nu se amâne aşa cum s-a întâmplat cu concertul lui Sting”, speră suedezul.

După două zile în Cluj, el a zburat în Bucureşti şi a stat o zi în capitală înainte de a se întoarce acasă.

”Bucureştiul e mai mare decât Oradea şi Cluj, dar nu are frumuseţea celor două. Are însă şi el farmecul lui. E cel mai mare oraş din România şi chiar dacă e mai cenuşiu şi cu multe blocuri, are un centru foarte cochet unde se mănâncă bine, cu localuri interesante.

N-am avut timp să-l văd într-o zi, dar dacă îmi cere cineva sfatul îi voi recomanda călduros să viziteze şi acest oraş interesant”, a mai spus Robin pentru cotidianul Adevărul.