Supraviețuitor Colectiv, după aflarea sentinței: ”S-a făcut justiție, pentru că de dreptate nu vom avea parte pe planeta asta”

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, în timp ce patronii clubului Colectiv au primit câte 6, 8 și 11 ani. 

Prezent la Curtea de Apel București, Mihai Grecea, care a stat 21 de zile în comă în urma incendiului din clubul Colectiv, a declarat că sentințele de azi arată că ”s-a făcut justiție după legile din România, care sunt așa cum sunt”.

”Da, s-a făcut justiție, pentru că de dreptate nu vom avea parte pe planeta asta noi, cei care am suferit în această tragedie. Dar măcar s-a făcut justiție, știm un lucru și asta ne dă speranță că poate nu trăim într-o țară atât de anormală pe cât credem”, a declarat Mihai Grecea pentru Libertatea. 

Bărbatul, care în noaptea de 30 octombrie 2015 filma concertul din Colectiv, mai crede și că legea penală îi protejează mai mult pe angajații din sistemul de stat decât pe simplii cetățeni.  

”S-a făcut justiție după legile astea penale din România, care sunt așa cum sunt. Așa cum mă așteptam, în România, funcționarii publici sunt mai puțin responsabili decât simplii cetățeni care comit infracțiuni, iar legea penală îi protejează mai mult”.