Sute de mii de oameni cer demisia Guvernului din Hong Kong

Sute de mii de persoane protesteaza duminica in Hong Kong si cer demisia sefei Executivului, Carrie Lam, la doar o zi dupa ce aceasta a anuntat suspendarea pe termen nedeterminat a controversatei modificari a legislatiei privind extradarea, informeaza Reuters citat de Mediafax. Protestatarii, imbracati in negru, au purtat pancarte prin care le cereau politistilor sa nu traga, in incercarea de a evita escaladarea unor violente asemanatoare celor de la protestele de miercuri, cand Politia a fost nevoita sa foloseasca gaze lacrimogene si gloante de cauciuc. Peste 70 de persoane au fost ranite in urma incidentelor de miercuri.

Carrie Lam, o apropiata a regimului de la Beijing, a anuntat sambata ca Guvernul sau a decis sa suspende pe termen nedeterminat proiectul care ar fi permis ca cetatenii din Hong Kong acuzati de fapte penale sa poata fi extradati catre China continentala pentru a fi judecati. Ea si-a exprimat „regretul si profunda mahnire” fata de efectul pe care acest proiect legislativ l-a avut asupra societatii, insa nu a prezentat scuze in cadrul discursului, fapt care i-a nemultumit pe protestatarii care ii solicita demisia.

Peste 5.000 de persoane au marsaluit si in fata Parlamentului din Taipei, Taiwan (teritoriu revendicat de China, n.r.), in semn de solidaritate cu protestatarii din Hong Kong.

Cu toate ca oficialii din Hong Kong au dat asigurari ca nicio persoana care ar risca sa fie condamnata la moarte, torturata sau condamnata din motive politice nu ar urma sa fie extradata catre China, protestatarii s-au declarat sceptici in legatura cu aceste promisiuni si au acuzat-o pe Carrie Lam ca ar fi „tradat” cetatenii din Hong Kong. Ei sustin ca se opun acestor modificari legislative si din cauza incalcarilor repetate ale drepturilor omului de catre regimul comunist de la Beijing. Hong Kong, fosta colonie britanica, a fost cedat Chinei de catre Marea Britanie in anul 1997, cu conditia ca acest teritoriu sa pastreze „un nivel ridicat de autonomie, cu exceptia afacerilor externe si a dom

 » Sursa: bzi.ro


APRECIAZA ARTICOLUL !