Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, a murit la 94 de ani

Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, medicament care a salvat mii de vieți, a murit, marți, la vârsta de 94 de ani. Ea va fi înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Iași.

Comunitatea evreilor din Iași a anunțat decesul doctorului Sylvia Hoișie.

”Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoisie. Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, find una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieţi.

Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeria, împărtăşind lumii întregi acele orori”, a transmis Comunitatea Evreilor Iași.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 27 mai, la ora 11, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.

Sylvia Hoișie s-a născut în Câmpulung Muscel şi a fost una dintre supraviețuitoarele Holocaustului.

Ea a făcut parte din echipa care a inventat celebrul vaccin Polidin, în 1966.