Un tânăr abandonat de prieteni în Munții Făgăraș și-a scris numele, CNP-ul și numărul mașinii pe picior, convins că va muri

Un tânăr de 21 de ani a fost abandonat de prietenii săi, epuizat fizic și fără lanternă, pe traseul principal de creastă al Munților Făgăraș, scrie publicația locală Bitpress.

Potrivit Salvamont Argeș, tânărul și-a scris numele, CNP-ul și numărul de înmatriculare pentru a fi identificat, fiind convins că va fi ucis de animalele sălbatice sau că nu va fi găsit de salvatori.

Grupul din care făcea parte era format din 5 tineri cu vârste între 19 și 28 de ani. Patru dintre ei au continuat deplasarea spre Moldoveanu, deși niciunul nu avea lanternă și nu au mai fost niciodată pe munte.

Ei plecaseră de la Bâlea la ora 13.00, cu gândul că vor ajunge pe vârful Moldoveanu și au timp să se și întoarcă până la lăsarea întunericului.

Tânărul de 21 de ani, epuizat, a fost lăsat în urmă cu folie de supraviețuire izotermă pe el.

Doi salvatori din Baza Cota 2000 s-au deplasat pentru a-l coborî de pe munte, iar alți salvatori au continuat până la cabana Podragu în ideea de a-i găsi și recupera pe ceilalți 4 tineri.

”În timpul cât a stat singur pe munte, părăsit de colegii de grup, s-a gândit numai la faptul că va muri și nu va mai fi găsit, îl mănâncă animalele sălbatice etc.

Și-a scris cu marker pe picior CNP-ul, numele și numărul de la mașină, în speranța că dacă cineva îl va găsi, să știe cine a fost”, a scris salvamontistul Cristi Toma pe contul său de socializare.

Toma a transmis și un mesaj părinților: să aibă grijă de copiii lor, deoarece sunt ”teribiliști” și își pun viața în pericol.