Bacău. Un tată s-a aruncat împreună cu copiii săi în apele Barajului Berești

Doi copii și-au pierdut viața, după ce au fost aruncaţi de tatăl lor în apele Barajului Berești din județul Bacău. Bărbatul ameninţase că se va sinucide şi el, după o ceartă în familie

La câteva zile după tragedia petrecută la Timișoara, în care o tânără mamă s-a aruncat de pe un bloc din Timişoara împreună cu cei doi copii ai săi, o întâmplare asemănătoare s-a petrecul în județul Bacău.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a plecat de acasă însoțit de cei doi copii ai săi, de patru ani și respectiv cinci luni, cu intenția de a se arunca în apele Barajului Berești din județul Bacău.

Speriată că se va produce o tragedie, mama copiilor a fost cea care a sunat la 112.

La fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști, care i-au scos din apă pe cei doi copii și le-au acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanței. În ciuda manevrelor de resuscitare, minorii au fost declarați decedați.

Din primele informații, un al treilea copil al familie, în vârstă de 6 ani, a reușit să scape, după ce a fugit cu bicicleta la bunici, atunci când a simțit pericolul.

Tragedia s-a produs după o ceartă în familie. Bărbatul este în continuare căutat, atât în apele Barajului Berești, cât și pe uscat.

Ce spune poliția din Bacău, după ce un tată și-a înecat copiii în Barajul Berești

„Astăzi, la ora 13.10, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie de 23 din comuna Păncești despre faptul că soțul ei, un bărbat de 30 de ani, după o ceartă în familie, i-a luat pe cei doi copii, un băiețel de 4 ani și o fetiță de 5 luni, și a amenințat că se va sinucide împreună cu aceștia în baraj.

Imediat la fața locului a ajuns un echipaj de poliție și la ora 13.26 polițiștii au găsit copiii pe luciul de apă. I-au scos la mal şi au început manevrele de resuscitare. Manevrele de resuscitare continuate de echipajul de ambulanță, au fost declaraţi decedați. Se fac cercetări”, a transmis IPJ Bacău.