Tehnici eficiente de relaxare

Intre zecile de telefoane, e-mailuri si sedinte carora trebuie sa le faci fata, timpul pentru tine pare sa fie tot mai restrans. Stresul acumulat in fiecare zi aglomerata poate fi un adevarat pericol pentru starea ta fizica si mentala. Invata cateva tehnici de relaxare care sa te ajute sa readuci armonia in viata ta.

Masajul, o tehnica de relaxare cu multe beneficii – Cine ar putea refuza un masaj lung dupa o zi stresanta la munca? In momentul in care cineva te atinge cu grija si atentie, detensionand muschii in acelasi timp, corpul tau genereaza un raspuns de relaxare. In aceasta stare, pulsul si respiratia incetinesc, tensiunea arteriala scade, iar muschii se relaxeaza. Nu numai ca nu mai sunt produsi hormonii care creeaza stres, dar creste nivelul de serotonina, o substanta care influenteaza pozitiv emotiile si starile mentale. Exista mai multe tipuri de masaj, insa pentru eliminarea stresului, cel mai recomandat este cel suedez. Miscarile blande si circulare te vor energiza si te vor face sa uiti de toate problemele de peste zi. Fa-ti o programare la un centru spa si lasa-te rasfatata!

Yoga te relaxeaza si te mentine in forma – Yoga este o tehnica care implica atat corpul, cat si mintea, printr-o combinatie de intinderi si respiratii controlate. Nu numai ca ajuta la eliminarea stresului, dar iti mentine corpul intr-o forma de invidiat, deoarece iti solicita grupe de muschi pe care nu le folosesti in mod obisnuit. Exista multe stiluri de yoga si diferite nivele de dificultate. In gestionarea stresului, Hatha yoga este cea mai buna alegere, deoarece are un ritm mai lent si miscari mai simple. In timpul unei sedinte de yoga te vei concentra pe doua aspecte: pozitiile corpului si respiratia. Posturile sunt create astfel incat sa iti creasca flexibilitatea si puterea corpului. Ele variaza de la a sta intinsa, complet relaxata, la pozitii complexe, care iti vor testa limitele fizice. Respiratia este extrem de importanta in timp ce faci aceste exercitii. Yoga te ajuta sa inveti sa iti controlezi respiratia, corpul si, in timp, mintea.

Tai chi pentru armonia dintre corp si minte – Tai chi a fost gandit la inceput ca o forma de autoaparare. In timp, a devenit o tehnica de relaxare, bazata pe miscari lente si gratioase, motiv pentru care a capatat denumirea de „meditatie in miscare”. Tai chi consta in efectuarea unor miscari asemanatoare intinderilor, acompaniate de respiratie adanca, controlata. Este esential ca cel care practica Tai chi sa fie atent la fiecare miscare, chiar si a celui mai mic muschi. Este recomandat sa cauti un instructor specializat, cel putin pentru inceput. Acesta te va invata pozitiile de baza si cum sa iti reglezi respiratia, astfel incat sa profiti la maximum de beneficiile tehnicii de relaxare, fara a risca sa te ranesti.

Meditatie buddhista pentru pace interioara – Probabil ca ai adesea momente cand nu iti poti pune gandurile in ordine si ai da orice sa ai cateva clipe de liniste. Iti propunem sa incerci ca tehnica de relaxare meditatia mindfulness,

 » Sursa: sanatate.bzi.ro