Timișoara. Piesă de teatru a lui Caragiale, confundată cu un scandal. Vecinii au chemat poliția

Caragiale ar fi fost de-a dreptul încântat de efectul pe care l-a produs reprezentația piesei sale de teatru în Timișoara…

„O noapte furunoasă” a fost pusă în scenă de un mic teatru independent timișorean –  ”Auăleu”.

Teatrul funcţionează într-o cameră de 25 de metri pătraţi, dintr-o casă în care mai există şi un bar

Alertați de replicile actorilor, vecinii au crezut că e vorba de un scandal  și au sunat la 112.

Deși agenţii de poliție s-au lămurit repede că au de-a face cu un act artistic, ei tot au amendat teatrul pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

”Au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unei societăţi comerciale ar fi izbucnit un scandal.

Având în vedere nivelul ridicat de zgomot, a fost identificat administratorul societăţii comerciale aceasta fiind sancţionată contravenţional cu suma de 200 de lei”, a declarat Andreia Jerdea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Sancţiunea i-a lăsat pe actori cu un gust amar.

”Amenda o avem aici, e de pus în ramă. Asta e foarte mişto că Statul Român dă amnezi pe hârtie roz. Bine, situaţia nu este tocmai roz… Nu e roz, cred că este prima dată când Ion Luca Caragiale ia o amendă”, a declarat actorul Ovidiu Mihăiţă.

Spectatorii prezenţi la piesă s-au oferit să suporte ei amenda.