35.4 C
București
sâmbătă, 31 iulie 2021

TRENURILE SOARELUI 2021: Cum poți să ajungi la mare pe calea ferată în această vară. Lista trenurilor spre litoral

​CFR Călători și patru companii private introduc în zilele următoare trenuri către stațiunile de pe litoral, iar cel mai lung parcurs este de 1.050 km și de peste 19 ore. Deși București – Constanța este cea mai rapidă magistrală, cele mai multe trenuri de foarte lung parcurs au viteze medii de 50-55 km/h către litoral, din cauza numeroaselor restricții din rețeaua națională. 

Cinci companii au trenuri către mare

În acest an vor fi mai multe trenuri ca niciodată spre litoral și CFR Călători are cele mai multe, dar sunt prezenți și privații. Astra TC și Regio Călători au trenuri București – Mangalia, Softrans are trenuri dinspre Brașov și București, iar Transferoviar va avea în premieră tren București – Constanța și Buzău – Mangalia.

Regio Călători are tren Brașov – Mangalia (7.20 – 13.45), via București Băneasa. La întors plecarea din Mangalia este la 14.25 și sosirea în Brașov este la 20.37.

Pe scurt, după 25 iunie, când intră în vigoare programul complet, vor fi aproximativ 20 de trenuri pe zi între București și Constanța,

 » Citeste mai mult pe realitateadeprahova.net

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate