New York Times. Povestea tragică a ucraineanului care și-a recunoscut familia ucisă în război în imaginile publicate de cotidianul american

New York Times a publicat, duminică, 6 martie, pe prima pagină o fotografie explicită cu o familie ucraineană ucisă în stradă de armata rusă, fără să blureze fețele victimelor, o decizie editorială extrem de rară în presa din întreaga lume.

Un ucrainean și-a recunoscut familia în imaginile tragice publicate de cotidianul american… ”Iertați-mă că nu am fost în stare să vă apăr!”, a scris tatăl îndurerat pe rețelele de socializare.

Serghei Perebeinis, din Irpin, a pierdut-o pe soția sa, Tatiana, în varsta de 43 de ani, cu fiul Nikita, în vârstă de 18 ani, și pe fetița lui, Alise, în vârstă de 9 ani. Și cei doi câini ai familiei au murit duminică.

Cu o seară înainte, el vorbise cu soția lui și a povestit pentru New York Times că aceasta i-a spus că va reuși să iasă împreună cu copiii din Irpin, care era bombardat de ruși.

Ea i-a spus: ”Nu-ți face griji, voi ieși!” Familia se ghemuise în subsol, când obuzele începuseră să cadă asupra Irpinului, iar adolescentul Nikita și-a asumat să stea de veghe afară, toată noaptea.

În timp ce familia a încercat să fugă, dar au fost forțați să se întoarcă în adăpost din cauza unor tancuri aflate pe stradă. După ce au plecat, în sfârșit, cu microbuzul lor, după ce au găsit drumurile blocate, au fost nevoiți să abandoneze vehiculul și să meargă pe jos.

În acel moment au intrat sub un tir de obuze de mortiere și au fost uciși. Imaginile îngrozitoare de la fața locului înfățișau bagajele împrăștiate în jurul trupurilor lor căzute, în timp ce soldații ucraineni disperați încercau să-i ajute.

Serghei urmărise traseul parcurs de familia sa cu ajutorul unei aplicație de pe telefonul mobil, dar semnalul a dispărut.  I-a sunat, dar nu a răspuns nimeni. În cele din urmă, a primit un semnal de la aplicație, iar familia lui se afla la Spitalul Clinic nr. 7 din Kiev.

Jumătate de oră mai târziu a văzut o fotografie a scenei pe rețelele de socializare, și a recunoscut imediat bagajele.

Ulterior a aflat că fiul lui, Nikita, a murit în timp ce se aruncase peste sora lui, încercând să o apere de atacul soldaților ruși.

Pentru a se întoarce acasă, din Donețk, Serghei a trebuit să treacă prin punctele de control controlate de ruși și s-a confruntat cu soldații: ”Toată familia mea a murit în ceea ce voi numiți o operațiune specială și noi numim război. Puteți face ce doriți cu mine. Nu mai am nimic de pierdut.”, le-a spus el.

Bărbatul încă nu a reușit să organizeze în Kiev funeraliile familiei sale.