Ucrainenii susţin că au capturat-o pe Baghera – lunetistă din Serbia care lupta din 2014 de partea separatiştilor ruşi în Donbas

Forţele armate ucrainene susțin, într-o postare pe Twitter, că au capturat-o pe Baghera, o lunetistă din Serbia, care lupta în Donbas din 2014.

Potrivit postării unui voluntar, Vlad Ivanov, ”Baghera” se află în custodia Forţelor Armate ale Ucrainei. Acesteia i s-a acordat asistenţă medicală, pentru că era rănită. Ea a fost de acord să coopereze cu autorităţile ucrainene.

Potrivit tabloidului Blic din Serbia, numele real al Bagherei este Danijela Lazovic şi este o sârboaică din Gornji Milanovac.

Viaţa ei a fost una tumultuoasă. Pe lista activităţilor sale a fost sportul de performanţă, apoi s-ar ficălugărit pentru o scurtă perioadă la mănăstirea Trumana din Golubac.

Apoi ar fi fost condamnată pentru trafic de droguri, iar după ce şi-ar fi ispăşit pedeapsa, în 2014, ar fi plecat în Donbas, în estul Ucrainei să lupte de partea separatiştilor pro-ruşi într-o unitate para-militară numită ”Regimentul husarilor sârbi”. Aici a ajuns o lunetistă experimentată.

Baghera este partenera lui Dejan Berić zis Deki, un alt lunetist sârb faimos care luptă de partea separatiștilor pro-ruși.