Elena Udrea, prinsă de polițiștii bulgari în vama Kulata

Elena Udrea a fost condamnată joi de Înalta Curte de Casație la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Avocatul Elenei Udrea a declarat după condamnare, potrivit televiziunilor de știri, că Elena Udrea se află în țară.

Polițiștii nu au găsit-o acasă pe Elena Udrea, la casa din Corbeanca, unde s-au deplasat în cursul după-amiezei de joi pentru a pune în executare sentința Înaltei Curți de condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute, au declarat pentru G4Media.ro surse polițienești.

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, după ce-a fost dată în urmărire internațională anunță MAI. Fostul ministru a părăsit dimineață țara, pe la Vama Giurgiu. Poliția de Frontieră anunță că a ieșit legal din România, neavând nicio interdicție în momentul acela.

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în Vama Kulata, punct de graniță cu Grecia, și se află acum în custodia poliției bulgare, care urmează să o predea autorităților române, anunță Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat.

”În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, arată MAI în comunicatul privind prinderea Elenei Udrea în țara vecină.