All for Romania
Stiri din Romania si Diaspora

Un val de aer polar „îngheaţă” România la propriu! Vremea se schimbă radical de astăzi

Începând cu ziua de joi, vremea se schimbă radical: va ninge în toate regiunile, vor scădea temperaturile, iar vântul puternic va face ca frigul resimţit să fie cumplit.

Conform meteorologilor, iarna autentică loveşte România. După temperaturi de 16 grade în Muntenia, anormale pentru această perioadă a anului, mai mari şi cu 15 grade, începând de joi, se vor resimţi primele influenţe ale aerului rece. Ploile din partea de sud a Moldovei şi de nord-est a Munteniei se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vineri, valorile termice diurne vor fi în jurul pragului de îngheţ în partea de nord-est a teritoriului.

În celelalte zone temperaturile se vor apropia semnificativ de valorile termice normale pentru această perioadă, urmând ca în regiunile vestice să vorbim încă despre un regim termic agreabil, cu valori în jurul a 7-8 grade.

„În cursul nopţii de joi spre vineri ploile prezente în partea de est, sud-est a teritoriului se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul zilei de vineri şi mai ales sâmbătă şi duminică ninsorile slabe cantitativ să fie prezente în regiunile sudice, mai supărător va fi vântul care se va asocia cu valorile coborâte, astfel încât senzaţia de rece va fi amplificată”, a spus meteorologul Gabriela Băncilă, scrie adevarul.ro.

Sursa: a1.ro

loading...