„Vă spun cu mâna pe inimă că pe unul îl știu”!Mama Geta a stat la masă cu unul dintre hoții din casa ei

Ce crede mama Geta despre cei care au plecat cu un seif de 100 de kilograme în care se aflau peste 200000 de Euro. Jaful a avut loc în iulie.

La două luni de la jaful care le-a schimbat viața, mama Geta susține că îl știe pe unul dintre hoți.

Mama lui Culiță Sterp susține că l-a primit pe unul dintre hoți în casa ei și chiar i-a dat să și mănânce.
Acum, femeia este extrem de supărată pe oamenii legii și susține că aceștia nu și-au făcut treaba așa cum trebuie. Mama Geta susține că știe cine sunt cei care au plecat din casa ei cu un seif în care se aflau peste 200000 de Euro.

De asemenea, Geta Sterp se declară extrem de supărată pentru că autoritățile nu au reușit nici până acum să soluționeze acest caz și a ajuns să creadă că nu vor mai găsi niciodată banii.

În plus, mama Geta a dezvăluit că bănuiește una dintre persoanele implicate în furt.

Screenshot 20220904 174927 Facebook

„Vă spun cu mâna pe inimă că pe unul îl știu. A fost în casă mea, i-am dat să mănânce, i-am găsit un loc de muncă.

Și el cum ne-a răsplătit încrederea? Ne-a spart casa, aruncând rușinea asupra noastră. Nu pot spune cine este, dar sper că vom strânge probele necesare, ca să le dovedim tuturor că nu ne înșelăm.
După atâta vreme încă nu reușesc să-mi dau seama de ce ni s-a întâmplat asta.

Fiindcă am fost mereu deschiși cu ceilalți?

Abia aștept ca băiatul meu Culiță să termine cu sezonul cântărilor, ca să ne putem apuca împreună să aflăm cine este vinovat de cele întâmplate în casa noastră.

Momentan, recompensa promisă de către băiatul meu nu a dat niciun rezultat. Culiță m-a sunat de mai multe ori și m-a rugat să nu-mi mai îmi fac tot felul de griji, dar eu nu pot. Nu mă voi liniști până nu voi afla adevărul!”, a mai dezvăluit ea, conform Playtech.

Mama Geta crede că hoții îi știau casa bine

De asemenea, mama Geta a dezvăluit că hoții au știut foarte bine casa familiei și astfel au putut acționa eficient, fără să lase prea multe lucruri în urmă.

„ Ce să mai spun dacă poliția nu a reușit să găsească pe cineva suspect?! Nu a chemat pe nimeni la audieri în tot timpul ăsta. Să fi chemat pe careva și să-l fi luat la întrebări, așa, ca din oală. Fiindcă omul luat prin surprindere nu mai e la fel de sigur pe sine. Nimic din toate astea!

Singurul lucru pe care l-au făcut a fost să identifice ceva urme de ADN. Care cel mai probabil provine tot din familia noastră. Poate Iancu și-o fi suflat nasul într-un șervețel și a uitat să arunce șervețelul?! Pe-asta se bazează poliția noastră! Hoții ăia au plecat repede, nu au stat prea mult în casa noastră.

Asta e convingerea mea fermă. Plus că știau foarte bine unde să caute. Aveam seiful ăla de puțină vreme la noi, din luna aprilie, deci a fost clar vorba despre cineva care a avut acces la casa noastră”, a încheiat ea, pentru sursa citată anterior.