Valoarea tichetelor de masă va crește în România. Care este suma de bani de care vor beneficia românii

O anumită categorie de bugetari va putea beneficia de o creștere a valorii tichetelor de masă. Cu toate că nu este o măsură obligatorie pentru toți angajatorii, aceștia au decis să îi facă fericiți pe cei care sunt angajați. Iată care este suma de bani de care vor beneficia românii!

În momentul actual, tichetele de masă au o valoare maximală, egală cu 20 de lei. Așadar, pentru o anumită categorie de bugetari, valoarea acestora va crește. Cu toate că nu este o măsură obligatorie, anumiți angajatori au luat decizia de a le aduce o bucurie angajaților.

Valoarea tichetelor de masă va crește în România

Tichetele de masă vor ajunge la suma de 30 de lei, iar angajații care se vor putea bucura din plin de această mărire sunt cei din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate ,,CFR” S.A.

Modificarea se va include într-un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, iar salariul lor va fi majorat cu 6%, de la data de 1 decembrie 2022.
Noua valoare a tichetului de masă va fi implementată de la 1 noiembrie 2022. Oficialii CFR au precizat, într-o postare pe rețelele de socializare, că angajații CFR SA încheie anul 2022 cu o creștere salarială cu 16%.

„Angajații CFR SA încheie anul 2022 cu o creștere salarială cu 16%! Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a semnat noul Act Adițional, la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu o majorare salarială de 6%, de la 1 decembrie 2022, şi creșterea valorii tichetului de masa, de la 1 noiembrie 2022, la 30 de RON, de la 20 de RON”, precizează oficialii CFR într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

Ce au mai declarat oficialii CFR

Oficialii CFR au mai menționat că angajații au mai beneficiat de o majorare salarială de 10% a salariului de bază la 1 iunie 2022, iar în acel moment a crescut și valoarea tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei.

„Astfel, în anul 2022, conducerea CFR SA a majorat veniturile angajaților cu 16% şi a crescut valoarea tichetului de masa de la 15 RON, la 30 de RON! Menționăm faptul că, în anul 2021 angajații CFR SA nu au beneficiat de nicio creștere a salariilor, ultima majorare, de 5%, fiind acordată în decembrie 2020!”, mai spune CFR SA în postare, potrivit potrivit clubferoviar.ro.