23 C
București
miercuri, 16 iunie 2021

Vânător bănuit de braconaj, oprit cu focuri de armă de polițiștii de frontieră la Vișeul de Sus-FOTO

Joi dimineață, în jurul orei 3:20, polițiștii de frontieră din Vișeu de Sus au vrut să oprească pentru control un autoturism marca Mitsubishi fără plăcuțe de înmatriculare, care circula pe un drum forestier, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcția localității Borșa, județul Maramureș. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea în mare viteză, fapt pentru care agenții au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, potrivit digi24.ro.

După câțiva kilometri o altă patrulă a poliției de frontieră a încercat sa-l oprească, dar nici de această dată conducătorul auto nu s-a oprit. De această dată, polițiștii au tras un foc de armă spre pneurile mașinii. În acel moment, șoferul a virat brusc pe un drum lăturalnic, iar la puțin timp, la trecerea peste un pod, mașina s-a răsturnat.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta nu prezenta leziuni majore şi nu a dorit asistenţă medicală.

În urma unui control sumar asupra mijlocului de transport au fost observate în interiorul autoturismului păr de animal și pete de sânge,

 » Citeste mai mult pe observatorulph.ro

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate