Vești Bune Pentru Români. Statul Acordă 24 Kg De Alimente! Cine Intră În Posesia Acestui Ajutor

Vești bune pentru români! Înainte de sărbătorile de iarnă, aproximativ două milioane de români vor primi pachete cu alimente de la Guvern. Anunțul a fost făcut de către Marcel Boloș, cel care ocupă funcția de ministru al fondurilor europene.

Pachete cu alimente de la Guvern

Aproximativ două milioane de români vor primi pachete cu alimente înainte de sărbătorile de iarnă. Pachetele cântăresc 24 de kilograme și sunt pregătite să ajungă la beneficiari. Mai multe detalii pe acest subiect au fost oferite de către ministrul Marcel Boloș.

Potrivit spuselor sale, pachetele cu alimente vor începe să fie distribuite de la 1 noiembrie 2022, în așa fel încât să ajună la toți beneficiarii, în timp util, înaintea sărbătorilor de iarnă.

Este important de precizat că aceste pachete cu alimente sunt destinate celor care sunt cu veniturile sub venitul minim garantat (este vorba de beneficiarii legii privind ajutorul social).

Pachetele cu alimente se vor distribui începând cu data de 1 noiembrie, ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt pachete cu produse alimentare, au 24 de kilograme greutatea, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Guvernul distribuie o dată la șase luni peste 1,8 milioane de astfel de pachete. Finalizarea acestui program va avea loc în ianuarie 2023. Marcel Boloș a precizat că distribuirea pachetelor cu alimente pentru români se va face în lunile noiembrie și decembrie, pentru ca toți beneficiarii să intre în posesia acestora înainte de sărbătorile de iarnă.

Ce conțin pachetele cu alimente de la Guvern

Fiecare pachet care urmează să fie distribuit în luna noiembrie, românilor cu venituri mici, are o greutate de 24 de kilograme și conține următoarele produse alimentare:

– făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

– mălai (4 pungi de 1 kg);

– paste făinoase (2 pungi de 400 g);

– ulei (4 sticle de 1 l);

– zahăr (2 pungi de 1 kg);

– orez (4 pungi de 1 kg);

– conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

– conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

– conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

– borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);

– gem de fructe (1 borcan de 360 g);

gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).