23 C
București
miercuri, 16 iunie 2021

VIDEO Au început reținerile în dosarul privind fraudarea alegerilor locale

Au fost făcute deja primele rețineri în dosarul privind fraudarea alegerilor locale de toamna trecută. Mai multe persoane au fost scoase cu cătușe la mâini din sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești (video jos), apoi transportate cu o dubă, cel mai probabil la Arestul Poliției de la Câmpina.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au emis mandate de reținere pentru câteva persoane, însă, audierile sunt departe de a fi terminate. În paralel, ancheta continuă și în comuna Ciorani, cu percheziții, și tot în cursul acestei zile ar urma să fie adus la audieri și primarul comunei, Marin Voicu.

Reamintim că procurorii PCA Ploiești și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au descins miercuri, 9 iunie, la 18 locații din Ciorani, inclusiv la sediul primăriei și la domiciliul primarului, dar și la domiciliul a trei persoane din Ploiești.

“Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea Primarului,

 » Citeste mai mult pe ziarulincomod.ro

Stiri recente

Articole platite

Articole recomandate