Virusuri hepatitice mai putin cunoscute

Hepatita D apare doar in prezenta virusului hepatitei B, hepatita E se transmite asemanator cu hepa-tita A, iar hepatitele F si G sunt inca un mister pentru oamenii de stiinta. Statisticile arata ca 90% dintre romani fac hepatita A pe parcursul vietii, iar 10% sunt infectati cu virusi hepatitici de tip B sau C. Mai putin studiate, hepatitele D si E au totusi caracteristici care le aseamana cu tipurile A, B sau C, atat in ceea ce priveste modul de transmitere, cat si simptomele, sustine Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania.

Hepatita D („hepatita delta“). Este o boala hepatica infectioasa produsa de virusul hepatitei D, care se poate inmulti doar in prezenta virusului hepatitei virale B. Virusul hepatitei D se transmite prin contact cu sange si fluide corporale (sperma, secretii vaginale, saliva) infectate. Infectia poate aparea in acelasi timp cu hepatita B sau la persoane care sunt deja infectate cu virusul hepatitei B. Pacientii cu hepatita B, care au si hepatita D, prezinta un risc mai mare de a dezvolta hepatita fulminanta, hepatite cronice in forme mai severe si ciroza, decat cei care au doar hepatita B. Prevenirea se face prin vaccinare impotriva virusului B, in absenta caruia virusul D nu se poate dezvolta.

La persoanele nevaccinate, infectia cu virus hepatitic D poate fi prevenita prin evitarea contactului cu sangele altei persoane, direct sau prin instrumentar infectat, de uz medical, stomatologic, cosmetic, neutilizarea in comun de ace sau seringi pentru droguri, evitarea folosirii in comun a obiectelor de igiena personala (periuta de dinti, aparat de ras, forfecuta de unghii etc.) care pot avea urme de sange infectat pe ele (chiar daca nu e vizibil), folosirea prezervativului. Hepatita D apare mai ales in Rusia, Romania, tarile mediteraneene, America de Sud, Africa. Hepatita cronica este tratata cu interferon.

Hepatita E. Este o boala hepatica infectioasa cauzata de virusul hepatitei E. Se transmite pe cale digestiva, prin contact cu fecalele unei persoane infectate sau prin alimente si apa contaminate. Nu exista un vaccin. Prevenirea se face prin evitarea expunerii la virus: respectarea regulilor de igiena personala, evitarea consumului de apa potential contaminata, prelucrarea termica a alimentelor sau spalarea din abundenta a alimentelor care se consuma nefierte (legume, salate, fructe etc). Masuri suplimentare de precautie trebuie luate de cei care calatoresc in anumite zone cu risc crescut de contaminare (Asia Centrala si de Sud-Est, nordul si vestul Africii, Mexic).

Hepatita E are numai forma acuta, nu se cronicizeaza. De regula, hepatita E se vindeca de la sine in cateva saptamani sau luni. O situatie deosebita o reprezinta insa femeile gravide, la care boala se poate manifesta mult mai grav, sub forma de hepatita fulminanta, ducand in 20% dintre cazuri la deces.

Hepatita G. Alte tipuri mai putin studiate au fost hepatitele F si G. Hepatita F a fost raportata recent in cazuri izolate din Europa de Vest, SUA si India. Se crede ca tran

 » Sursa: sanatate.bzi.ro

loading...