New York Times. Ideologia din spatele deciziei lui Vladimir Putin de a invada Ucraina 

Jane Burbank, profesor de istorie specializat în studii ruse şi slavice, publică în New York Times o analiză a motivelor care au stat la baza deciziei lui Putin de a invada Ucraina.

Burbank este de părere că dincolo de cele afirmate public – extinderea NATO spre est – fiecare mișcare a Rusiei se bazează pe o teorie privind crearea unui imperiu euroasiatic care să reunească fostele state sovietice, o superputere transcontinentală.

Elitele ruseşti, dezorientate după destrămarea URSS şi pierderea statutului lor privilegiat, au avut de ales între două căi – să facă bani în stil capitalist sau să-şi reseteze ambiţiile.

Dacă unii au reuşit să adune averi imense cu complicitatea unui regim indulgent, ultimii nu se puteau mulţumi cu bogăţia şi accesul la economia de consum, ei resimţind puternic pierderea statutului şi fiind loviţi în orgoliu să trăiască într-o Rusie post-imperială.

Odată ce doctrina comunistă şi-a pierdut influența, intelectualii ruşi au căutat noi principii de organizare politică a statului astfel luând naştere pentru scurt timp partide politice, inclusiv extrem naţionaliste şi mişcări antisemite.

Consecinţa durabilă a fost că au revitalizat religia ca fundament al vieţii colective. Dar pe măsură ce tendinţele democratice au fost respinse în plan politic, au survenit noi interpretări ale esenţei Rusiei, care au reaprins speranţa celor ce năzuiau să restabilească prestigiul în lume al ţării.

Dintre ele eurasianismul a fost cea mai atrăgătoare ideologie. Prinzând contur în urma prăbuşirii Imperiului Rus în 1917, acesta stipula conceptul Rusiei ca entitate politică eurasiatică fundamentată în legăturile istorice profunde între populaţii cu origini turcice, slave şi mongole.

În 1920, lingvistul Nikolai Trubeţkoi publica ”Europa şi Umanitatea,” o critică acidă a colonialismului occidental şi eurocentrismului, în care îndemna intelectualitatea rusă să se elibereze de fixaţia asupra Europei şi creeze un măreţ stat eurasiatic.

Eurasianismul avansat de Trubeţkoi era o modealitate de a recupera un imperiu mai puțin comunismul, care în viziunea lui era un import occidental dăunător.

Suprimat în URSS, eurasianismul a supravieţuit subteran, explodând în conştiinţa publică în perioada ”Perestroikăi” de la sfârşitul anilor 1980.

Principalul ideolog al acestei revitalizări a fost Lev Gumiliov, un geograf excentric care a petrecut 13 ani în închisorile sovietice.

Pornind de la credinţa că diversitatea etnică este motorul istoriei, Gumilov propunea conceptul de ”etnogeneză” prin care sub influenţa unui lider carismatic, un grup etnic ar putea evalua într-un ”super-grup” care şi-ar răspândi puterea pe o arie geografică uriaşă şi s-ar ciocni cu alte entităţi etnice în expansiune.

Deşi aceste teorii au sunat bine pentru mulţi ruşi ce se străduiau să navigheze prin haoticii ani 1990, abia odată cu apariţia în scenă a filosofului rus Aleksandr Dugin euroasianismul a fost preluat direct în ideile puterii din Rusia.

Varianta acestei teorii publicată în 1997 în volumul ”Fundamentele Geopoliticii. Viitorul Geopolitic al Rusiei”, a devenit un pivot al imaginaţiei strategilor politici.

Într-un eurasianism readaptat stării de lucruri actuale, Rusia nu mai avea drept adversar doar Europa ci şi întreaga lume ”atlantică” în fruntea căreia se aflau SUA. Eurasianismul nu era anti-imperial, ci din contră susţinea că Rusia a fost mereu un imperiu.

După trădarea din anii 1990 în favoarea ”inamicului etern”, Rusia are şansa de se revitaliza în cadrul unei noi etape a luptei globale astfel încât să devină un ”imperiu mondial”.

Pe frontul civilizaţiei, Dugin a accentuat asupra conexiunii îndelungate între ortodoxia estică şi imperiul rus. Ortodoxia versus creştinătatea şi decadenţa occidentale ar putea fi exploatate în viitorul război geopolitic.

Gepolitica eurasiatică, ortodoxia rusa şi valorile tradiţionale sunt obiectivele care au modelat imaginea de sine a Rusiei sub conducerea lui Putin, scrie istoricul american.

Unde se încadrează Ucraina în renaşterea imperialistă? A fost o piedică de la bun început.

În articolul său ”Despre problema ucraineană” (1927), Trubeţkoi spune că cultura ucraineană este o ”individualizare a culturii ruse”. Dugin a spus lucrurilor pe nume în 1997 când a argumentat că suveranitatea Ucrainei reprezintă un ”pericol uriaş pentru întreaga Eurasie”, astfel că controlul militar şi politic asupra coastei de nord a Mării Negre este ”un imperativ absolut” al geopoliticii Rusiei. În acelaşi timp, Ucraina ar trebui să fie doar ”un sector pur administrativ al statului centralizat rus”.

Putin a luat acest mesaj foarte în serios. În 2013, a declarat că Eurasia este o arie geopolitică majoră unde ‘codul genetic’ al Rusiei şi poporului său numeros vor fi apărate împotriva ‘liberalismului extrem în stil vestic’.

În iulie anul trecut a proclamat că ‘ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor’ în timp ce în discursul său furios din ajunul invaziei, a catalogat Ucraina ca fiind ‘o colonie cu un regim marionetă’ în cadrul căruia Biserica Ortodoxă se află sub asalt iar NATO se pregăteşte să atace Rusia.

Acest amestec de atitudini – plângeri cu privire la agresiunea occidentală,slăvirea valorilor tradiţionale în faţa caracterului decadent al drepturilor individuale, afirmarea datoriei Rusiei de a uni Eurasia şi subordona Ucraina – a evoluat pe fondul resentimentelor post-imperiu. Iar acum infiltrează concepţia despre lume a lui Putin şi este o inspiraţie pentru războiul său. Obiectivul său este, simplu spus, imperiul. Şi nu va trage line după Ucraina”, scrie istoricul Jane Burbank.

Influenţa lui Dugin, 60 de ani, supranumit ”creierul lui Putin, asupra liderului de la Kremlin este bine cunoscută celor familiari cu evoluţiile post-sovietice din Rusia. El face parte din lungul şir al teoreticienilor politici care preferă să suprapună un trecut glorios peste un prezent ratat, scrie editorialistul WP David Von Drehle.

În opera sa de referinţă, ”Fundamentele Geopoliticii. Viitorul Geopolitic al Rusiei”, Dugin a schiţat planul reunirii Europei şi Asiei într-un măreţ imperiu care să se ridice deasupra SUA şi Marii Britanii, aflate în fruntea unor imperii individualiste şi rapace.

Planul de acţiune este următorul: agenţii ruşi alimentează diviziuni rasiale, religioase şi politice în SUA în timp ce promovează facţiunile izolaţioniste. În Marea Britanie, operaţiunile psihologice trebuie concentrate asupra scindărilor de Europa continentală şi mişcărilor separatiste din Scoţia, Irlanda şi Ţara Galiilor. Europa Occidentală ar trebui atrasă în dependenţa de Rusia cu ajutorul resurselor naturale – petrol,gaz,hrană. NATO ar urma să se prăbuşească din interior.

Putin trebuie să fi crezut că lucrurile merg în direcţia bună – revolta de la Capitoliu, Brexitul, dependenţa Germaniei de gazul natural rusesc – şi că subminarea Occidentului merge foarte bine.

În acest context, Putin a trecut la următoarele pagini din manualul lui Dugin: ”Ucraina ca stat independent şi cu ambiţii teritoriale reprezintă un pericol enorm pentru întreaga Eurasie”; ”dacă nu rezolvăm problema ucraineană, este în general lipsit de sens să discutăm despre politica continentală”.

Ce urmează, presupunând că Putin ar rezolva problema Ucrainei? Dugin preconizează o împărţire a Europei în arii de influenţă ruse şi germane în care Rusia să aibă puterea de decizie asupra Germaniei prin prisma dependenţei acesteia din urmă de resursele naturale. După ce Marea Britanie se desface şi Rusia adună bucăţile, imperiul eurasiatic se va întinde ”de la Dublin la Vladivostock”.