Vlăduța Lupău a răbufnit! A sărit imediat să-şi apere copilul: Cum îți permiți

Momente grele pentru Vlăduța Lupău! Fericirea pe care o trăieşte alături de soţul său şi de bebeluşul lor a fost întreruptă de un atac venit parcă de nicăieri. Artista a explodat şi şi-a apărat imediat copilul.

Noi probleme pentru Vlăduța Lupău în mediul online!

Vlăduța Lupău, luată la întrebări de o admiratoare! Replica acesteia a deranjat-o grav

Iubita cântăreaţă de muzică populară şi Adi Rus au devenit părinţi pentru prima oară în luna august a acestui an. Vlăduța este acum mama unui băieţel superb, însă nu puţini au fost cei care s-au mirat de numele ales pentru acesta.

Fiul Vlăduţei Lupău poarte numele de Iair, un nume de inspiraţie biblică. Iair este un tată din Biblie care îl roagă pe Iisus Hristos să-i reînvie fiica.

După cum spuneam, au fost şi voci care s-au mirat sau chiar au comentat pe marginea alegerii făcute de cei doi proaspeţi părinţi.

A fost şi cazul unei internaute care a lăsat un comentariu la o postare a Vlăduţei Lupău de pe TikTok, în care vorbit despre „numele ciudat” pe care artista i l-a dat fiului său, întrebându-se cum îl vor striga colegii la şcoală pe băiat, atunci când va creşte mai mare.

„Singurul lucru pe care nu l-am înțeles e numele copilului. de unde ați luat numele ăla ciudat? Cum îl vor striga copiii la școală?”, este comentariul despre care vorbim.

Vlăduţa Lupău a luat foc imediat: Cum îți permiți tu?!

Ca o leoaică al cărei pui a fost atacat, Vlăduţa Lupău a răbufnit şi a criticat-o dur pe persoana care a îndrăznit să vină cu aceste comentarii la adresa băieţelului său.

„Bun. Și singurul lucru pe care nu-l înțeleg eu este cum îți permiți tu să mă întrebi pe mine de ce am pus numele ăsta la băiatul meu.

Adică la băiatul meu, nu la al tău, nu la a lui ăla, nici la a lui ăla și cum o să-l strige pe el copiii la școală. Ce nu poți tu de grija lui cum o să-l strige pe el copiii la școală. O să-l strige ”bă băiatule” dacă e așa greu să zică Iair.

Și ca să nu mai mă întrebați de ce am pus numele ăsta, e pentru că așa am vrut eu. Așa am vrut eu, iar Iair este un nume luat din Biblie, un nume evreiesc, un nume de creștin. Oare cum o să-l strige? ”Bă șefu”, o să-l strige”, a fost replica fermă dată de cântăreaţa de muzică populară.