Vreme atipică în ianuarie, cu inversiuni termice şi un ciclon polar care aduce strat de zăpadă şi temperaturi siberiene

Prima lună din 2023 va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, specifică mai degrabă primăverii. Totuși, pe parcursul lunii sunt așteptate și câteva episoade mai reci, însoțite de ninsori.

Noul an începe cu temperaturi ridicate. După o perioadă cu temperaturi mai scăzute în jumătatea nordică a Europei și ninsori abundente în unele țări precum Polonia sau Slovacia, circulația atmosferică a devenit predominant vestică, aducând o vreme blândă pe continent. Această circulație va persista și în prima parte a lunii ianuarie.

Modelul GFS estimează temperaturi maxime de până la 14 – 16 grade pe data de 2 ianuarie.De aceea, în primele zile din noul an, sunt așteptate și în țara noastră temperaturi ridicate, de peste 12 grade. Pe alocuri, mai ales în zonele aflate la sud și est de Munții Carpați, s-ar putea atinge și 14 – 17 grade.

Chiar dacă ulterior se va mai răci ușor, vremea va rămâne, în general, foarte caldă pentru această perioadă din an. În prima săptămână din ianuarie, abaterile temperaturii față de medie vor depăși 4 – 5 grade în cea mai mare parte a țării, anunţă metreoradar.ro.

De asemenea, în prima săptămână din noul an sunt așteptate precipitații mai consistente doar în nord-vestul țării și în zone de munte, unde vor fi și unele ninsori.

Cantitățile de precipitații estimate de modelul ECMWF până în jurul datei de 7 ianuarie. Din păcate, datorită vremii călduroase, unele plante ar putea ieși din starea de repaus vegetativ profund, devenind mai vulnerabile la înghețurile ulterioare.

Începând cu a doua săptămână a lunii, există o tendință de creștere a presiunii atmosferice în nordul Europei. În acest context, ne putem aștepta la unele episoade cu vreme mai rece, însoțite de ninsori în unele regiuni. Cel mai probabil, însă, aceste răciri nu vor fi foarte intense și nici nu vor avea o durată foarte mare.

Deși modelările din prezent nu sugerează o revenire a iernii în perioada următoare, studiile au demonstrat că anumite oscilații atmosferice din alte regiuni ale globului influențează adesea în mod direct și evoluția vremii din Europa. În acest caz, însă, efectele ar putea fi resimțite mai târziu, după 20 – 25 ianuarie.

Puteți urmări tendința vremii în următoarele două săptămâni, pentru localitatea voastră, în rubrica Vremea pe 14 zile din aplicație sau pe website, atunci când căutați și selectați localitatea dorită. De asemenea, puteți urmări evoluția vremii în următoarele zile pe harta radar meteo interactivă.

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo. Vreme atipică, în ianuarie 2023

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo pentru ianuarie 2023 şi aflăm că urmează o vreme neobişnuită în luna care vine. Meteorologii anunţă o lună ianuarie 2023 cu temperaturi ciudate atât în București, cât și în celelalte orașe mari din țară.

Specialiştii vorbesc de o vreme „atipică”, având în vedere că este iarnă şi nu ninge, ba chiar am avut temperaturi de 14 grade. Deşi ar trebui să ningă, acest lucru nu se va întâmpla, astfel că prima lună a anului 2023 va fi una fără zăpadă, iar temperaturile vor fi preponderent pozitive. Spre exemplu, în București, în prima lună a anului viitor, temperaturile ajung și la 6 grade Celsius. În timpul nopții, vremea va fi mai rece, temperaturile ajungând și la -9 grade Celsius.

Deși luna ianuarie este considerată a fi „mijlocul iernii”, bucureștenii se vor putea bucura de ninsoare doar pe 6, 7 și 22 ianuarie, după cum arată prognoza.

Schimbari radicale ale vremii, in Romania: strat de zapada si VISCOL

„În ultimele zile ale acestui an, dar și în debutul anului 2023, vremea va fi deosebit de caldă. Valorile maxime, în următoarele zile, se vor situa între 6…14 grade.

Chiar și în noaptea de Revelion vom avea temperaturi minime pozitive, cu cele mai ridicate valori în partea de vest a țării, până la 6-7 grade. În restul regiunilor, valori între 0-5 grade. Inclusiv în Capitală valorile vor fi pozitive, între 2-4 grade.

Am avut cea mai călduroasă zi de 25 decembrie, cel puțin pentru Capitală, din istoria măsurătorilor meteorologice. Până în jurul datei de 10 ianuarie temperaturile rămân ridicate.

Schimbari radicale ale vremii, in Romania: strat de zapada si VISCOL

„În ultimele zile ale acestui an, dar și în debutul anului 2023, vremea va fi deosebit de caldă. Valorile maxime, în următoarele zile, se vor situa între 6…14 grade.

Chiar și în noaptea de Revelion vom avea temperaturi minime pozitive, cu cele mai ridicate valori în partea de vest a țării, până la 6-7 grade. În restul regiunilor, valori între 0-5 grade. Inclusiv în Capitală valorile vor fi pozitive, între 2-4 grade.

Am avut cea mai călduroasă zi de 25 decembrie, cel puțin pentru Capitală, din istoria măsurătorilor meteorologice. Până în jurul datei de 10 ianuarie temperaturile rămân ridicate.

EXCLUSIV Ce risc există ca furtuna arctică din SUA să ajungă şi în România. Şefa ANM Elena Mateescu vine cu explicaţii

Începând din a doua parte a lunii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol”, a explicat Elena Mateescu. Europa traversează o perioadă de vreme mai caldă decât în mod obișnuit, iar furtuna arctică ce a făcut ravagii în Statele Unite are șanse minime să ne afecteze.

”Masa de aer polar în zona respectivă asociată cu gradul de umezeală au determinat geneza şi modul de manifestare a ciclonului care afectează acum această parte a globului. Europa traversează, însă, o perioadă cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pentru că masa de aer de origine tropicală rămâne pe un blocaj anticiclonic de interes la latitudini mai coborâte şi cu siguranţă afectează inclusiv partea de sud-est, zona în care ne aflăm şi noi”, a explicat meteorologul Elena Mateescu, la România TV.

Prognoza METEO Vremea se menţine mai caldă decât cea normală în următoarele patru săptămâni

Săptămâna 26.12.2022 – 02.01.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vest, nord-vest şi la munte.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului.

Săptămâna 02.01.2023 – 09.01.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nord, nord-est, nord-vest, centru şi la munte.

Cantităţile de precipitatţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi în zona montană aferentă.

Săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor deficitară în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.