Washington Post. Fostul ministru de Finanţe din Afganistan, şofer de Uber în America 

Khalid Payenda a demisionat din funcţia de ministru de Finanţe cu o săptămână înainte ca talibanii să cucerească Kabulul. Relaţia sa cu preşedintele Ghani se deteriorase și s-a temut că va fi arestat. A plecat în SUA, unde s-a alăturat familiei sale.

În prezent, bărbatul în vârstă de 40 de ani lucrează, care gestiona în urmă cu șapte luni un buget de 6 miliarde de dolari, lucrează ca şofer de Uber în Washington DC, pentru câţiva dolari pe noapte.

Fostul preşedinte afgan, Ashraf Ghani locuieste în Emiratele Unite, unde s-a refugiat înainte de venirea talibanilor, luând cu el 169 de milioane de dolari din vistieria ţării sale.

Într-un interviu pe care l-a oferit jurnaliştilor de la Washington Post, Khalid Payeda  spune că  a fost nevoit să se adapteze noii sale vieți din America.

”Dacă realizez 50 de curse în următoarele două zile, primesc un bonus de 95 de dolari”, a declarat Khalid Payenda, de la volanul unei Honda Accord.

Potrivit Washington Post, într-o singură noapte, la începutul acestei săptămâni, Payenda a câştigat ”puţin peste 150 de dolari pentru şase ore de muncă, fără a pune la socoteală naveta, un câştig mediu”.

Fostul ministru a spus că este recunoscător că are un job şi că îşi poate întreţine famila, dar în acest moment simte că nu mai aparţine niciunui loc, descriind senzaţia ca pe un ”sentiment de gol interior”.

”Acest job i-a oferit lui Khalid Payenda o perspectivă fascinantă asupra SUA, ţara care a promis că va ajuta la salvarea patriei sale, iar apoi nu a mai făcut-o”, a scris Greg Jaffe, autorul reportajului din Washington Post, într-o postare pe Twitter.

”Am făcut parte din eşec. Este dificil atunci când te uiţi la mizeria oamenilor şi te simţi responsabil”, a punctat Payenda.

Payenda continuă să se întrebe cine este vinovat pentru ce s-a întâmplat cu Afganistanul. El consideră că în principal afganii sunt principalii vinovați, spunând că ”nu am avut voinţa colectivă de a ne reforma, de a fi serioşi”.

De asemenea, el i-a acuzat pe americani că au predat ţara talibanilor şi au trădat angajamentul faţă de democraţie şi drepturile omului după ce au făcut din Afganistan o piesă centrală a politicii de după atentatele din 11 septembrie.